x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine scapă de marile dosare?

Cine scapă de marile dosare?

de Marius Gîrlașiu    |    11 Mar 2016   •   08:48
Cine scapă de marile dosare?

Marile dosare de corupţie aflate pe rolul instanţelor de judecată au fost aruncate în aer după publicarea motivării Curţii Constituţionale în cazul interceptărilor realizate de SRI. Judecătorii CCR au stabilit că decizia se va aplica în procesele aflate în acest moment în desfăşurare, ceea ce înseamnă că probele obţinute cu ajutorul ofiţerilor SRI pot fi oricând anulate în instanţă. “Anumite persoane au invocat deja această excepţie”, a dezvăluit şefa DNA. Oricum ar fi, SRI nu se va mai ocupa de interceptări, decât în cazurile de siguranţă naţională.

Motivarea Curţii nu lasă loc de nicio interpretare. SRI nu va mai realiza interceptări în dosa-rele penale pentru că, potrivit legii, nu are atribuţii de organ de cercetare penală. Judecătorii CCR au precizat că „decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată”. Ceea ce înseamnă că inculpaţi celebri pot cere în orice moment în instanţă anularea probelor obţinute prin interceptările realizate de SRI. Iar decizia va fi luată, de la caz la caz, de judecători. „Puteţi fi siguri că nimeni din cei care au făcut fapte penale nu va scăpa de pedeapsă datorită acestei decizii. Nici cei care au fost deja definitiv condamnaţi, nici cei care urmează de acum înainte să fie condam-naţi”, a asigurat preşedintele Curţii, Augustin Zegrean.

Oprescu profită primul

Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat deja că va solicita anu- larea interceptărilor. Acuzat de luare de mită, Oprescu avea acasă un aparat de bruiaj în care musafirii erau poftiţi să-şi depună telefoanele, însă „chirurgul” a fost interceptat până şi în duba Poliţiei în timp ce stabilea cu fostul său şofer să respecte „codul tăcerii”. Condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul, Liviu Dragnea poate profita şi el de motivarea Curţii, pentru că decizia Curţii Supreme nu a fost una definitivă. Dosarul liderului PSD se află în acest moment pe rolul completului de cinci judecători de la ÎCCJ, condus de Livia Stanciu. „Băi, organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, bă! Îi legaţi, îi luaţi în braţe”, le ordona Dragnea subalternilor, conform interceptărilor. Alt caz celebru este cel al deputatului Nicolae Păun care a fost înregistrat în timp ce le punea gând rău procurorilor. „Auzi, mă? Fac câţiva ani de viaţă de pârnaie , da’ să moară copiii mei, când ies afară, dacă nu dau două cuţite în gât la procurori şi mă p.. pe ei”, îi mărturisea Nicky Scorpion deputatului Mădălin Voicu. Alt mare caz de corupţie, dosarul Microsoft, poate ajunge istorie dacă inculpaţii vor cere anularea interceptărilor. Asta chiar dacă judecarea pe fond a ajuns la final, iar procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan. Cu excepţia lui Pinalti, toţi cei acuzaţi şi-au recunoscut faptele, iar sentinţa este aşteptată pe 24 martie.

Şova, Hrebenciuc, Govor

Acuzaţi de trafic de influenţă, Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc pot scăpa şi ei de probleme. În 2014, Şova şi Hrebe au fost interceptaţi în timp ce puneau ţara la cale, fiind siguri că Ponta va ieşi preşedinte. „Amnistie şi graţiere, obliga-toriu! Altfel suntem beliţi, boss”, plănuiau pesediştii. Alt PSD-ist care ar scăpa basma curată este baronul de Satu-Mare, Mircea Govor, care şi-ar fi traficat influenţa în cazul numirilor politice ale şefilor din cadrul ANAF. Conform interceptărilor, firul influenţei ar fi ajuns până la Liviu Dragnea, Andrei Dolineaschi şi Daniel Chiţoiu. „A fost o discuţie cu Chiţoiu şi o zis că tre’ să vorbim o treabă cu dumneavoastră şi până atunci nu poate zice nimic. Am primit sarcină să vorbesc cu dumneavoastră”, îi spunea Govor lui Dragnea. Acuzat de trafic de inf luenţă şi luare de mită în cazul despăgubirilor ilegale de la ANRP, deputatul Ioan Oltean a fost şi el interceptat în timp ce a primit 600.000 de euro în curtea unei biserici din Chitila. Şi idila fostului primar al Iaşiului, Gheorghe Ni chita, ar putea fi dată uitării. Nichita folosea poliţia locală pentru a-şi spiona amanta şi, conform stenogramelor, punea poliţiştii să asculte la uşă „dacă scârţâie patul”.

Adrian Duicu, Alina Bica, Darius Vâlcov, Mircea şi Vlad Cosma, Andrei Chiliman, Marian Vanghelie, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au şi ei dosare bazate pe interceptări.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea