x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, atac dur la adresa Guvernului: Cine are bani va trăi, cine nu are bani va muri

Ciolacu, atac dur la adresa Guvernului: Cine are bani va trăi, cine nu are bani va muri

05 Feb 2020   •   09:48
Ciolacu, atac dur la adresa Guvernului: Cine are bani va trăi, cine nu are bani va muri

Cine are bani va trăi, cine nu are bani va muri - este reacţia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, după ce Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă referitoare la liberalizarea serviciilor medicale. 

Ciolacu mai adaugă faptul că Guvernul Orban a privatizat practic sănătatea din ţara noastră, scrie Antena3

"Guvernul a privatizat sănătatea românilor, fără nicio explicaţie.  (...) Ne aşteptam ca premierul să iasă şi să spună că românii nu vor plăti bani în plus, dacă se tratează în spitale private sau la stat. Dimpotrivă. 

Logica este clară: cine are bani va trăi, cine nu are va muri. Este cea mai macabră ordonanţă, cel mai netransparent mod de a face o aşa-zisă reformă în Sănătate în acest moment. Dacă românii acceptă acest lucru, asta este. Este inuman ceea ce a făcut Guvernul Orban în acest moment", a declarat Marcel Ciolacu.

Mai exact, Executivul vrea să aplice principul "banul urmează pacientul", ceea ce va presupune că românii vor putea să se trateze în spitalele private, iar Casa de Asigurări de Sănătate va face decontul. 

Însă, cheltuielile vor fi plafonate la un anumit nivel pentru fiecare tip de intervenţie, iar dacă vor exista costuri mai mari în cazul spitalelor private, diferenţa de bani va fi suportată de către pacient. 

Temerea cea mare vine din partea spitalelor de stat, care consideră că sistemul deja subfinanţat nu va mai găsi fondurile necesare să funcţioneze. 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu