„Aș dori să răspund românilor. Este exclus ca această alianță să se rupă până în anul 2024”, spune Marcel Ciolacu.
El a răspuns întrebării unui jurnalist, care a citat informații potrivit cărora liberalii au discutat într-o ședință a conducerii despre scenariul ca PSD să iasă de la guvernare.
„Voi face tot ce ține de mine și sunt ferm convins că prim-ministrul Nicolae Ciucă va face la fel ca această alianță să fie stabilă și să dăm stabilitate României într-o perioadă complicată nu numai pentru România, ci pentru toată Europa. Restul lucrurilor se așază în timp. Cred că am fost cât se poate de clar”, încheie Ciolacu.
(sursa: Mediafax)