x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Orban să stea liniştit, încă nu sunt probleme ca să fie demis printr-o moţiune de cenzură

Ciolacu: Orban să stea liniştit, încă nu sunt probleme ca să fie demis printr-o moţiune de cenzură

27 Noi 2019   •   14:46
Ciolacu: Orban să stea liniştit, încă nu sunt probleme ca să fie demis printr-o moţiune de cenzură

Guvernul Orban poate să "stea liniştit", pentru că "încă nu sunt probleme ca el să fie demis printr-o moţiune de cenzură", a declarat miercuri preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Întrebat, la Parlament, dacă PSD va depune o moţiune de cenzură în luna februarie, Ciolacu a răspuns: "Nu-mi cereţi să iau decizii în care eu nu am fost deja mandatat de către colegii mei. Eu am un mandat foarte clar. Partidul nu mai e condus, cel puţin în acest moment, de un tătuc, e o conducere colectivă. Eu mă bucur, o să ne luăm fiecare sarcinile noastre şi vom merge mai departe. După congres bănuiesc că aceste alianţe trebuie luate într-un for mai larg. Asta nu înseamnă că nu voi avea întâlniri cu toţii liderii politici de la toate grupurile parlamentare sau neparlamentare".

Marcel Ciolacu a adăugat că, deocamdată, PSD nu va depune o moţiune de cenzură.

"Eu ştiu un singur lucru foarte clar: să depăşim negaţia. În acest moment, PSD e în opoziţie. La Palatul Victoria e un guvern care reprezintă o formaţiune politică cu adevărat minoritară în Parlament, vorbim de un guvern minoritar în exerciţiu. Opoziţia are dreptul, conform Constituţiei, să depună o moţiune în fiecare sesiune, lucru care a fost făcut şi de fosta opoziţie care este acum la Palatul Victoria. Este o decizie care se ia în grupurile parlamentare, într-un for mai larg. Categoric că vom depune o moţiune. Acum n-am dori să picăm în aceeaşi patimă a fostei opoziţii de a depune moţiuni. De ce? De dragul de a depune moţiuni de cenzură? Domnul Orban să stea liniştit: încă nu sunt probleme ca dânsul să fie demis printr-o moţiune de cenzură. Vedem după sărbători", a precizat Marcel Ciolacu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu