x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu, reacție la acuzațiile lui Voiculescu: Opinii personale nu comentez

Cîțu, reacție la acuzațiile lui Voiculescu: Opinii personale nu comentez

16 Apr 2021   •   15:01
Cîțu, reacție la acuzațiile lui Voiculescu: Opinii personale nu comentez
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierului Florin Cîțu a spus că nu comentează opinii personale, ca reacție la acuzațiilor aduse de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, transmite Mediafax.

„Nu comentez declarațiile... Vă dați seama cum ar fi să comentez declarațiile celor din Opoziție în fiecare zi. Nu aș avea timp. Avem o pandemie de guvernat, de trecut țara prin pandemie, lucruri foarte importante de făcut. Opinii personale nu comentez”, spune Florin Cîțu.

El dă asigurări că „guvernarea funcționează”.

„Guvernul funcționează foarte bine. Pe lângă faptul că spun eu acest lucru se vede în cifre. Se vede în creșterea economică, în veniturile de la buget, în cheltuielile cu investiții și în încrederea instituțiilor internaționale”, adaugă premierul.

Întrebat despre acuzațiile lui Vlad Voiculescu despre falsificarea datelor campaniei de vaccinare, el i-a cerut vicepremierului Dan Barna, care are în coordonare Ministerul Sănătății, să spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus.

×
Subiecte în articol: florin citu vlad voiculescu