x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu: Fără justiție independentă nu există democrație liberală

Cîțu: Fără justiție independentă nu există democrație liberală

04 Iul 2021   •   13:46
Cîțu: Fără justiție independentă nu există democrație liberală
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a transmis, duminică, de Ziua Justiției, că fără o justiție independentă, eficientă și responsabilă nu poate exista democrație liberală consolidată, iar de când a fost instituită această zi s-au schimbat multe în România, prin munca celor care cred în valorile lumii libere.

„Fără o justiție independentă, eficientă și responsabilă nu poate exista democrație liberală consolidată. Din 1994, când a fost instituită Ziua Justiției, multe s-au schimbat în bine în România prin munca celor care au crezut și cred în valorile lumii libere”, a transmis premierul Florin Cîțu.

Acesta spune că România este acum un stat membru UE și NATO, racordat la valorile democrațiilor consolidate europene și în pragul unui proces masiv de schimbări economice, sociale și politice.

„În acest context, reforma în domeniul justiției este un proces deja demarat de coaliția forțelor proeuropene, care conduce acum România. Nu va fi ușor. Sunt încă mulți care își doresc ca justiția să rămână ineficientă și controlabilă. Însă, alături de partenerii noștri instituționali la nivel european, suntem angrenați într-un proces de vindecare a justiției de răul care i-a fost adus în anii care au trecut”, a mai spus premierul.

Cîțu a avertizat că cine crede că poate opri procesul „inevitabil și ireversibil” al consolidării independenței și eficienței justiției nu a înțeles nimic din ultimii 30 de ani.

Și ministrul Justiuției, Stelian Ion, a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj de Ziua Justiției.

„Deși hulită aproape zilnic, lovită, de multe ori nemeritat, din toate părțile, inclusiv din interior, Justiția română a reușit să protejeze statul de drept și să ne mențină ca țară pe o linie democratică, europeană, în momente în care aceste valori păreau periclitate grav. Sigur, Justiția este afectată de probleme cronice, reale, care îi scad din credibilitate și eficiență: durata mare a proceselor, volumul de activitate a instanțelor și parchetelor, posturile insuficiente de magistrați și personal auxiliar, dezvoltarea neunitară a sistemului judiciar, lipsa de coeziune în cadrul profesiilor juridice sunt doar câteva dintre ele”, a spus Ion.

Ministerul Justiției are ca preocupări, în prezent, creșterea ritmului digitalizării instanțelor, interconectarea instituțiilor care au domenii de activitate care se intersectează, asigurarea mijloacelor materiale și logistice pentru buna desfășurare a activității judiciare, precum și a coerența legislației în domeniul justiției.

„Avem obiective clare: degrevarea instanțelor de judecată, ridicarea MCV și continuarea monitorizării statului de drept prin mecanismul Rule of Law, modernizarea și eficientizarea justiției din România. Cei care depun eforturi pentru a ne ține în loc, promovând un sistem judiciar autarhic, își irosesc energia pentru că nu vor putea împiedica modernizarea Justiției și nici nu ne vor deturna de pe calea europeana pe care am ales-o”, a mai scris ministrul Justiției.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu