x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rareș Bogdan, despre candidatura lui Ciucă la prezidențiale: Nu are ce face, pentru că îl obligăm, e simplu

Rareș Bogdan, despre candidatura lui Ciucă la prezidențiale: Nu are ce face, pentru că îl obligăm, e simplu

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2024   •   07:00
Rareș Bogdan, despre candidatura lui Ciucă la prezidențiale: Nu are ce face, pentru că îl obligăm, e simplu

Nicolae Ciucă nu are ce face, pentru că îl obligăm, spune Rareș Bogdan despre o eventuală candidatură a liderului PNL la alegerile prezidențiale. El precizează că „nu se trag sfori, este în statutul PNL - președintele partidului trebuie să își asume candidatura pentru președinție”.

„Nu se trag sfori, este în statutul PNL, o chestiune extrem de clară, președintele partidului trebuie să își asume candidatura pentru președinție. E o chestiune de regulă. Eu vorbesc tot timpul cu Marcel Ciolacu, că suntem nevoiți să vorbim, și cu Mihai Tudose, pentru că conducem cele două campanii pentru europarlamentare (..) Vom vorbi pe data de 10. Până pe 10 iunie vorbim despre locale și europarlamentare. Vrem să luăm peste 90% din primăriile din România, să luăm peste 95% din Consiliile Județene și vreau să luăm, ne-am propus 17 europarlamentari, eu aș vrea mai mult, 19 sau 20”, spune la Antena 3 Rareș Bogdan despre o eventuală candidatură a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale.

El afirmă că nu s-a discutat în coaliție despre candidatul la președinție și dacă PNL și PSD participă separat sau împreună.

„Vom vedea rezultatul alegerilor europarlamentare și locale și după asta cu siguranță vom analiza, vom discuta și până pe 1 iulie, după 10 iunie vom lua o decizie, dar în momentul ăsta, este mult prea devreme să discutăm pentru că avem provocarea alegerilor locale și europarlamentare. După asta cu siguranță vom sta de vorbă cu partenerii de guvernare și vom găsi o soluție pentru România”, adaugă prim-vicepreședintele PNL.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă e convins sută la sută că va fi candidat, Rareș Bogdan a spus: „Nu are ce face, pentru că îl obligăm, e simplu. Sunt unul dintre care va sta oră de oră și zi de zi, ca să accepte candidatura. Deci nu prea are ce face, pentru că, în momentul în care partidul îți cere (..) nu prea ai ce face”.

(sursa: Mediafax)

×