x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă, despre reducerile cheltuielilor bugetare: Măsuri de chibzuială, de gestionare de cumpătare

Ciucă, despre reducerile cheltuielilor bugetare: Măsuri de chibzuială, de gestionare de cumpătare

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2023   •   15:30
Ciucă, despre reducerile cheltuielilor bugetare: Măsuri de chibzuială, de gestionare de cumpătare

Măsurile prevăzute în proiectul ordonanței de urgență pentru reduceruile cheltuielilor buugetare sunt „de chibzuială, de gestionare de cumpătare a cheltuielilor”, iar domeniile Educație și Sănătate nu vor fi afectate, spune premierul Nicolae Ciucă.

„Am discutat cu ministrul Finanțelor chiar ieri (luni - n.r.), a venit cu o propunere. Ordonanța chiar este în transparență publică. Suma prezentată de dl. ministru este de aproximativ cinci miliarde și măsurile pe care le-am adăugat au fost cele legate de asigurarea lanțului scurt de aprovizionare între fermieri și operatori care asigură livrarea. Am considerat că producătorii români trebuie sprijiniți. De asemenea, am luat o decizie de reducere cu 50% a posturilor de consilieri la niveleul demnitarilor”, spune Nicolae Ciucă.

Premierul le cere jurnaliștilor să nu încerce „să inducă panică”.

„Nu încercați să induceți panică. Cifrele pe care le-am avut pe masă la momentul în care am discutat aceste măsuri, care sunt măsuri de chibzuială, de gestionare de cumpătare a cheltuieluilor, au fost în cuantumul sumei de aproximativ 4,5 miliarde, banii care nu s-au colectat pe primul trimestru”, adaugă Ciucă.

Întrebat de ce în proiectul de OUG nu apar exceptări la educație si sănătate, Ciucă spune „Este în transparență publică, să poată fi modificată ordonanța. Noi ne-am asumat toți liderii că aceste domenii nu vor fi afectate”.

Ministerul de Finanțe a pus în transparență luni seara proiectul de ordonanță de urgență privind reducerile fiscale.

De la intrarea în vigoare ordonanței de urgență, Guvernul aprobă lunar, până la finele lunii în curs pentru luna următoare, limite lunare de credite de angajament și credite bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale respectiv deschid şi repartizează credite bugetare pentru bugetul propriu şi pentru instituţiile publice subordonate. Prin excepție, nu se aprobă limite lunare pentru: dobânzi, proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, proiecte cu finanțare din Planul național de redresare și reziliență, împrumuturi și rambursări de credite, transferuri de echilibrare către bugetele de asigurări sociale. Se autorizează ministrul finanţelor să aprobe modificarea limitelor unor ordonatori principali de credite stabilite ca urmare a utilizării, în condiţiile legii, a fondurilor la dispoziţia Guvernului, a utilizării mecanismului de asigurare a fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie și gaze naturale, reglementat de art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare și a utilizării sumelor prin donații și sponsorizări, conform art. 63 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, au obligația de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul „Bunuri și servicii”, exclusiv sumele nerepartizate în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. În cazuri temeinic justificate, ordonatorul principal de credite poate aproba ordonatorilor secundari și/sau terțiari de credite din subordine depășirea nivelului prevăzut anterior, situație în care respectarea condiționalității prevăzute se urmărește cumulat la nivel de ordonator principal de credite, pentru fiecare sursă de finanțare în parte. Prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acțiuni și programe de sănătate, precum și în cazul cheltuielilor aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar.

Potrivit proiectului, în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de: autoturisme, mobilier și aparatură birotică. Asigurarea necesităților de astfel de bunuri se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiași instituții sau de la alte instituții publice. Fac excepție de la aceste prevederi autoritățile și instituțiile publice nou-înființate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numai în primul an de funcționare, dacă acestea nu provin din restructurarea și/sau reorganizarea altor instituții publice, deja existente; obiectivele de investiții cu punere în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; achiziţiile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și proiectelor cu finanțare din Planul național de redresare și reziliență.

Achizițiile publice aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii procedurilor respective, numai în condițiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, spre publicare anunțul sau invitația de participare.

Tot în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din instituţiile şi autorităţile publice, instituţiile publice locale. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin post unic se înţelege: acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţii stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică sau un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, respectiv prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile publice locale. Pentru posturile pentru care s-a desfășurat proba scrisă a concursurilor sau examenelor sau, după caz, proba practică, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se pot continua procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. Prin derogare de la aceste prevederi, funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii. Prin derogare, pe perioada aplicării acestei măsuri, transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public.

În ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare se modifică și va avea următorul cuprins: Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, au obligația de a dispune modificarea fișelor de post.

Prin derogare, , sumele reținute, în proporție de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepția cheltuielilor de investiții, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat și de mobilizare și cheltuielilor aferente despăgubirilor civile.

Tot prin derogare, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament între programe pe tot parcursul anului, peste limita prevăzută, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, cu modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3/xx/27 „Fișa programului bugetar”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciuca reduceri cheltuieli