x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucu, după ce a votat împotriva alianței cu PSD: Nu am fi corecți cu cei care ne-au votat

Ciucu, după ce a votat împotriva alianței cu PSD: Nu am fi corecți cu cei care ne-au votat

09 Noi 2021   •   13:53
Ciucu, după ce a votat împotriva alianței cu PSD: Nu am fi corecți cu cei care ne-au votat

Liderul PNL București, Ciprian Ciucu, argumentează votul dat luni seara împotriva alianței cu PSD. „Mi s-ar părea cumva că am întoarce spatele și nu am fi corecți cu cei care ne-au votat. Avem un electorat care nu ne-a dat mandat să facem alianță cu PSD, ci din contră””, spune el.

„Spun ce am spus și aseară (luni seară - n.r.). În primul rând pe mine mă interesează foarte mult ce se întâmplă și în București, în sensul în care aici avem o logică electorală și s-au câștigat alegerile împreună cu USR PLUS și această alianță, din punctul meu de vedere, trebuie menținută. În al doilea rând scorul electoral al PNL București este foarte dependent la nivel național și avem un electorat care nu ne-a dat mandat să facem alianță cu PSD, ci din contră”, spune la Digi24 Ciprian Ciucu.

Un argument pentru care Ciucu a votat împotriva alianței PNL - PSD a fost susținerea reciprocă a PNL - USR la alegerile locale.

„Mi s-ar părea cumva că am întoarce spatele și nu am fi corecți cu cei care ne-au votat”, adaugă liderul PNL București.

Ciprian Ciucu a arătat că argumentul liberalilor pro-PSD a fost că o alianță cu social-deocrații ar fi mult mai stabilă și s-ar încerca „o schimbare a tonului, care este foarte agresiv în România”.

Totodată, el spune că premier ar trebui să fie, chiar și al unui guvern PSD-PNL, președintele liberalilor, Florin Cîțu.

PNL a decis, luni seara, să intre la guvernare cu PSD.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciprian ciucu