Deputatul susține că a trimis în urmă cu mai mult de 30 de zile o solicitare, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații publice, și a cerut informații despre numărul deplasărilor președinților României și costurile lor.
„Câte au fost? Unde au fost? Câte zile? Cât au costat? Și cu ce aeronavă a plecat? Și dacă a fost o aeronavă închiriată cu ce cost? Domnul Iohannis nu cheltuiește banii lui. Cheltuie banii noștri. Într-o democrație ar trebui să se știe lucrurile acestea. E o minimă transparență. În statul român, însă, nu numai că aceste informații nu sunt pe site, dar se pare că nu le poți obține nici la cerere (așa cum zice legea)”, spune Claudiu Năsui, deputat USR.
Acesta spune că nu a primit răspuns după 30 de zile.
„Oficial, administrația prezidențială mi-a cerut mai mult timp. Citez
USR a depus și un proiect de lege care asigură transparența cheltuielilor cu deplasările externe ale președintelui Klaus Iohannis, dar a fost respins la Senat și este ținut la sertar în Camera Deputaților, arată reprezentanții formațiunii, conform cărora chiar miercuri USR a cerut dezbaterea proiectului în procedură de urgență, dar PSD și PNL au respins solicitarea.
(sursa: Mediafax)