De cum s-a întors în ţară preşedintele Traian Băsescu, negocierile dintre PD-L şi PSD s-au deblocat. Sâmbătă a fost tranşată problema UDMR, iar aseară cele două partide au semnat protocolul de colaborare la guvernare. Schema viitorului executiv cuprinde 19 ministere, patru posturi de ministru delegat şi unul de vicepremier, iar Justiţia va fi condusă de un "independent agreat de ambele partide", lucru care o scoate pe Monica Macovei din cărţi.
Pedeliştii s-au adunat sâmbătă la Clubul Diplomaţilor într-o şedinţă a Colegiului Director, la care a descins şi şeful statului. Negocierile stagnaseră din cauză că PD-L nu se hotăra să ia o decizie în privinţa UDMR, dar după ce şeful statului le-a cerut să negocieze guvernul cât mai repede, lucrurile s-au deblocat. PD-L a cedat şi a propus UDMR să ocupe doar posturi de secretar de stat, UDMR a refuzat şi a intrat în opoziţie, rezolvând astfel problema. În aceste condiţii, PSD şi PD-L au semnat aseară protocolul de colaborare guvernamentală, "Parteneriatul pentru România", stabilind să-şi împartă frăţeşte toate funcţiile de la centru şi din teritoriu.
"FACTORUL PERTURBATOR"
Practic, pesediştii s-ar putea declara mulţumiţi, pentru că au finalizat negocierile cu o victorie: au blocat accesul UDMR în guvern, partid care ar fi putut face la un moment dat dispensabilă prezenţa PSD în structura Executivului. Până şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, adversar înverşunat al asocierii cu PD-L, a mai îndulcit tonul, spunând că în politică "un compromis este un lucru necesar". După o şedinţă a grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, Iliescu a comentat că formarea acestei coaliţii reprezintă "un examen" pe care speră ca partidele să-l treacă "cum trebuie". "E foarte important să fie o guvernare responsabilă şi stabilă, iar dacă vor fi respectate aceste lucruri, s-ar putea să dea rezultate", a mai spus Ion Iliescu. Întrebat însă dacă această coaliţie va rezista, Iliescu a amintit de "factorul perturbator" de care se tem toţi, adică Traian Băsescu. "Depinde de modul în care fiecare partid va şti să respecte nişte principii. Şi există un factor important care poate fi perturbator sau, din contră, de care toţi se tem cel mai mult şi îl ştim cu toţii", a comentat Iliescu. "A face compromisuri nu înseamnă însă a te compromite", a mai spus preşedintele de onoare al PSD, care mai târziu a lipsit de la ceremonia de semnare a Protocolului.
ŞEFUL SENATULUI, VICE ÎN CSAT
Sâmbătă seară, după ultima rundă de negocieri între cele două partide, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că nu va opta pentru o funcţie guvernamentală, ci va beneficia de o "arhitectură" la nivelul Parlamentului şi al CSAT. "Opţiunea mea se îndreaptă către o poziţie în statul român. Voi decide împreună cu colegii mei care e cea mai bună formulă. Există în acest moment o anumită construcţie şi arhitectură la nivelul Parlamentului şi al CSAT", a explicat Geoană. Pesediştii au reuşit să obţină şi modificarea Legii CSAT, astfel încât preşedintele Senatului să devină şi vicepreşedinte al CSAT, până acum acest rol revenindu-i premierului. Aceleaşi surse spun că Mircea Geoană va opta pentru aceste funcţii. Obligaţia modificării Legii CSAT a fost înscrisă în regulamentul de aplicare al protocolului semnat ieri. Preşedintele PSD a anunţat că partidul său va avea un post de vicepremier "cu atribuţii importante", nominalizarea urmând să fie făcută săptămâna viitoare. Cel mai vehiculat nume este în acest moment Ilie Sârbu. PSD şi PD-L vor avea un număr egal de ministere.
PATRU MINISTERE ÎN PLUS, MACOVEI PIERDE JUSTIŢIA
Dacă PSD a obţinut două victorii politice, îi este însă mai dificil să obţină ministere cu greutate. Oficial, împărţirea ministerelor va începe de azi. Neoficial, discuţiile durează de zile bune. Până acum s-a stabilit principiul parităţii, iar Justiţia urmează să fie condusă de un independent agreat de ambele partide, după cum ne-au declarat surse participante. Declaraţiile de intenţie ale pedeliştilor o dau pe Monica Macovei drept preferată pentru acest post, dar incluzând în protocol condiţia ca independentul de la Justiţie să fie agreat de ambele partide, şansele acesteia de a fi nominalizată se reduc la zero, pentru că pesediştii nu o acceptă sub nici o formă. În plus, cele două partide au convenit să înfiinţeze alte patru ministere. Din separarea Ministerului de Finanţe de cel al Economiei rezultă un portofoliu în plus şi vor fi înfiinţate Ministerele Tineretului, cel al Afacerilor Europene şi cel al Dezvoltării Regionale şi cel al Turismului. Ministerul Afacerilor Europene a fost separat de Ministerul de Externe, primul portofoliu revenindu-i, conform negocierilor, Ancăi Boagiu (PD-L), iar cel de-al doilea lui Titus Corlăţean (PSD). Cancelaria premierului Stolojan va fi condusă, se pare, de consiliera acestuia, Andreea Vass. La asta se mai adaugă patru posturi de ministru delegat, plus postul de vicepremier. Astfel, Guvernul va avea posturile de ministru delegat pentru buget, ministru delegat pentu activitatea de cercetare, ministru delegat pentru reforma administrativă şi ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul. Cele două partide au mai stabilit, prin Regulament, înfiinţarea Colegiului Preşedinţilor şi a Biroului Politic Coordonator Central din care vor face parte câte şapte reprezentanţi din partea fiecăreia din cele două partide, în frunte cu preşedintele partidului. Deciziile se vor lua prin consens.
Nerespectarea prevederilor protocolului, atacurile între părţi şi nerespectarea deciziilor organismelor de conducere vor fi sancţionate, mai prevede Regulamentul privind funcţionarea coaliţiei.
PRIMII DISIDENŢI
Înainte de a fi semnat de preşedinţii celor două partide, Emil Boc şi Mircea Geoană, protocolul a fost aprobat şi de forurile de conducere ale celor două partide. Dacă în Biroul Permanent Naţional al PSD documentul nu a stârnit nemulţumiri, în Colegiul Director al PD-L au apărut deja primii disidenţi. În şedinţa pedeliştilor, documentul s-a adoptat cu două voturi împotrivă şi patru abţineri. Împotrivă au votat vicepreşedintele PD-L Cezar Preda, care are un conflict ireconciliabil cu pesedistul Ion Vasile, la Buzău, şi secretarul executiv al PD-L Costică Canacheu. Printre cei care s-au abţinut se află şi vicepreşedintele Valeriu Stoica.
Situaţie excepţională, soluţie la fel
După semnarea Parteneriatului pentru România, liderii PSD şi PD-L au precizat că partidele semnatare, altădată pe poziţii ireconciliabile, îşi vor păstra identitatea doctrinară şi vor deveni competitori politici."La situaţii excepţionale, soluţii excepţionale", a afirmat Mircea Geoană. Liderul PSD speră însă că formula găsită va asigura stabilitate guvernării într-un moment dificil pentru ţară. El a spus că programul de guvernare al celor două partide constituie un just echilibru între dinamism economic şi protecţie socială şi că ambele formaţiuni semnatare ale acordului de guvernare sunt dispuse să aibă o atitudine "respectuoasă" faţă de minorităţile din România. De asemenea, Geoană a spus că PSD este garantul că învinşii crizei nu vor fi oamenii simpli. Liderul PSD a arătat totodată că este un moment fără precedent, care aduce o imensă responsabilitate, care arată că democraţia română s-a maturizat şi pentru care PSD este pregătit să dea guvernării oamenii cei mai calificaţi, cei mai profesionişti. El şi-a exprimat totodată convingerea că românii vor înţelege motivele profunde ale celor două formaţiuni de a se coaliza. "Să dea Dumnezeu să fie o guvernare reuşită", a mai spus Geoană.
La rândul său, liderul PD-L, Emil Boc, a spus că odată semnat parteneriatul, pornesc la drum cu un singur obiectiv: acela de a da României o guvernare stabilă şi eficientă. El a dat asigurări că au fost reunite cele mai bune măsuri pentru ca România să treacă cu bine o perioadă foarte grea. Boc a subliniat că a semnat parteneriatul cu PSD+PC nu pentru a reface trecutul, ci pentru a da un viitor stabil şi performant, pentru a le reda românilor speranţa. În opinia sa, vremea disputelor trebuie să înceteze, pentru că lumea aşteaptă mai puţine cuvinte şi mai multe fapte". Potrivit lui Boc, angajamentul PD-L este unul de bună-credinţă. "Pornim cu bună-credinţă şi să dea Dumnezeu ca acest angajament să se realizeze în guvernarea pe care o începem la 22 decembrie", a încheiat Boc.
Anterior semnării parteneriatului, liderul PD-L a readus în discuţie posibilitatea acordării UDMR unor posturi de secretari de stat, în eşalonul doi al guvernării, anunţând că a avut o discuţie telefonică cu Marko Bela (foto). Boc a mai spus că se pot găsi cât mai multe formule ca propunerile şi doleanţele UDMR să fie agregate în programul de guvernare astfel încât să poată fi promovate de viitorul Parlament. Numai că liderul UDMR anunţase încă de la prânz că poziţia de executant în viitorul Guvern este inacceptabilă şi ca atare Uniunea va intra în opoziţie.
- Gabriela Antoniu
Protocolul Coaliţiei "Parteneriatul pentru România"
Primul articol al Protocolului prevede constituirea Coaliţiei "Parteneriatul pentru România", formată din PD-L şi Alianţa Politică PSD+PC, având ca scop asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar corespunzător. În preambulul documentului, Coaliţia dintre cele două partide este justificată prin responsabilitatea ce revine politicienilor de a asigura o majoritate parlamentară solidă într-o perioadă de criză. Cooperarea dintre cele două părţi are la bază principiul asumării în comun a guvernării, printr-o colaborare la nivel parlamentar, guvernamental şi local, spune articolul 2. Cele două partide "îşi respectă identitatea ideologică şi doctrinară, precum şi apartenenţa la familiile lor politice europene". Documentul înşiră 25 de obiective ale guvernării, printre care protejarea locurilor de muncă, asigurarea unui sistem fiscal echitabil prin menţinerea cotei unice de 16%, dar şi acordarea de compensaţii şi deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici şi reducerea numărului de taxe şi impozite, reforma în justiţie, descentralizarea financiară a administraţiei publice, asigurarea securităţii energetice, creşterea alocaţiilor pentru copii, relansarea turismului şi a sportului, adoptarea legii salarizării bugetarilor.În plus se mai prevede: asigurarea unui cadru normativ şi instituţional stabil în scopul stimulării activităţii IMM-urilor şi asigurării unui mediu de afaceri predictibil; sprijinirea, prin măsuri concrete, a agriculturii, inclusiv prin acordarea de subvenţii şi reabilitarea sistemului naţional de irigaţii; realizarea unui ritm înalt de absorbţie a fondurilor europene şi asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanţarea proiectelor realizate cu acestea; realizarea Programului Naţional pentru construirea de locuinţe sociale şi pentru tineri; dinamizarea şi simplificarea administraţiei publice prin reformarea structurilor administrative şi reducerea birocraţiei. În termen de trei zile de la semnarea protocolului va fi elaborat programul de guvernare.
PREZIDENŢIABILI DIFERIŢI
Documentul prevede că partidele membre ale Parteneriatului "vor avea candidaţi proprii la funcţia de preşedinte al României în alegerile prezidenţiale care vor avea loc în cursul anului 2009". Protocolul este pe durata mandatului Parlamentului ales la 30 noiembrie, cu precizarea 2008-2012, fără să se ia în calcul varianta unor anticipate. Încetarea Protocolului are loc la expirarea acestei date, prin convenţia părţilor sau prin încălcarea de unul dintre partide a prevederilor protocolului, a programului de guvernare sau a deciziilor Biroului Coordonator.
Guvern lărgit
Guvernul PDL-PSD va avea 23 de portofolii ministeriale, dintre care patru de ministru delegat, cărora li se vor adăuga postul de premier şi un post de vicepremier, potrivit anexei la Regulamentul de funcţionare a coaliţiei celor două formaţiuni.Astfel, Guvernul va avea posturile de ministru delegat pentru buget, ministru delegat pentu uactivitatea de cercetare, ministru delegat pentru reforma administrativă şi ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul.
Noul Cabinet va avea 19 ministere, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Energiei, Industriei şi Resurselor, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Agriculturii, (Pădurilor) şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Imfrastructurii şi Transporturilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Mediului (şi Pădurilor), Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ministerul Comerţului, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Ministerul Justiţiei şi Reformei Legislative, Ministerul pentru Afaceri Europene.
Dintre cele 23 de portofolii, PSD va avea unul în plus faţă de PDL.
"Depinde de evoluţia conjuncturilor, de modul în care fiecare partid va privi aceste lucruri şi va şti să respecte nişte principii, să se adapteze la nişte principii de la care se porneşte. Şi există un factor important care poate fi perturbator sau, din contră, de care toţi se tem cel mai mult şi îl ştim cu toţii"
Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD
Citiţi Protocolului Coaliţiei "Parteneriatul pentru România" - format pdf
Citește pe Antena3.ro