16:22 ● Senatorul PC Codruţ Şereş a solicitat Senatului să voteze astfel încît el să nu fie nevoit să umble prin tribunale în următorii 5-6 ani şi să nu se prelungească procedeele nedemocratice la care a fost supus de către acuzatorii săi.
Senatorul PC Codruţ Şereş a declarat, marţi, că respectă decizia Senatului de a cere începerea urmăririi penale în cazul său, el declarîndu-se, încă o dată, nevinovat.
"Este o decizie pe care a luat-o Senatul, pe care o respect", a spus el, după anunţarea rezultatului votului senatorilor.
El a amintit că în urmă cu doi ani a început "încă o dată" urmărirea penală, cînd se întîlnea cu reprezentanţii presei pe treptele de la Parchet.
"Ca atare, mergem în continuare cu ambele dosare în fazele potrivite ale anchetei", a afirmat senatorul.
Întrebat de ce nu şi-a exercitat dreptul de vot, Şereş a răspuns că i s-a părut corect să nu voteze. "Ar fi fost chiar culmea să votez eu pentru mine într-un fel sau altul. Mi s-a părut clar un conflict de interese", a spus el.
Referitor la faptul că senatorul Paul Păcuraru a preferat să îşi exprime votul, senatorul PC a răspuns că Păcuraru "a decis cum este mai bine pentru domnia sa".
Întrebat dacă este încordat sau relaxat după decizia plenului Senatului de a cere începerea urmăririi penale în cazul său, Şereş a spus că nu este nici încordat, nici relaxat. El a menţionat că acuzaţiile care îi sunt aduse sunt extrem de grave, el declarîndu-şi speranţa că Parchetul "îşi va face în cele din urmă treaba" şi va verifica în ce măsură ceea ce au formulat procurorii în urmă cu doi ani este valabil în momentul de fa?ă.
Întrebat dacă se consideră nevinovat, Şereş a răspuns afirmativ. Senatorul PC a reiterat faptul că, în plenul Senatului, colegii săi nu au invocat existenţa vreunei vinovăţii în cazul său.
El a amintit că rapoartele Comisiei juridice arată că datele în cazul său nu sunt concludente şi că dosarele sunt "subţire făcute".
"Declar în continuare că sunt nevinovat cel puţin din două motive: în ambele cazuri nu au fost create prejudicii, nici la bugetul statului şi nici la societăţile respective, şi, în al doilea rînd, nu s-a dat şi nu s-a luat mită", a precizat Şereş.
"Celelalte poveşti, cu trădare şi cu spionaj, să fim serioşi, lumea nu mai crede în Feţi-Frumoşi în secolul XXI", a adăugat fostul ministru al Economiei.
Întrebat dacă, în opinia sa, Parchetul va fi de acord cu extinderea anchetei în cazul lui Adriean Videanu, Theodor Stolojan şi Gheorghe Seculici, senatorul conservator a menţionat că aceasta nu este treaba sa, ci a parchetului.
"Dar Parchetul m-a obişnuit să nu cred în lucrurile pe care ar trebui să le facă, aşa că daţi-mi voie, din punct de vedere personal, să nu am totală încredere în parchet", a spus, pe de altă parte, Codruţ Şereş.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro