Liderul grupului popular din PE, Hans Poettering, propune UDMR si PPCD sa participe in viitoarele alegeri pe liste comune.
de ANIELA NINE, CARMEN VINTILA | |
POLITIC | |
|
PROPUNERE. Liderul grupului popular din Parlamentul European, Hans Gert Poettering, a recomandat formatiunilor romanesti sa contribuie la configurarea unei aliante pe baza acestei doctrine comune
|
Cea de-a doua si ultima zi a reuniunii popular- europenilor la Bucuresti a fost si cea care a adus unele surprize, sub forma unor "recomandari" ale reprezentantilor celei mai influente familii
politice europene. Liderul grupului politic al PPE, Hans Gert Poettering, a lansat ieri ideea unei "colaborari" intre partidele care "urmeaza sa fie primite" in randul popular-europenilor cu cele care deja detin statutul de partid asociat, adica PPCD si UDMR. In opinia parlamentarului european, aceasta colaborare ar fi bine sa mearga pana la participarea pe liste comune la
viitoarele alegeri din Romania.
RECOMANDARE. "Pentru noi ca partid e important ca acele noi partide sa colaboreze cu partenerii nostri - PPCD si UDMR. Aceasta ar fi o recomandare ca aceste patru partide, daca vor fi membre PPE, sa contribuie la figurarea unei coalitii prin unirea fortelor si pe baza unor obiective comune. Daca se convine o asemenea colaborare, atunci e firesc sa intre si pe liste comune in alegeri, pentru ca nici unul dintre prietenii nostri sa nu fie exclus", a afirmat liderul grupului popular-europenilor. Poettering a subliniat insa ca aceasta ideee reprezinta doar o "recomandare" si nicidecum nu este o conditie in luarea deciziei de acceptare a cererii unui partid de afiliere la PPE. Ideea, desi mai voalat, a fost exprimata de altfel si in prima zi a reuniunii de liderul PPCD, Gheorghe Ciuhandu, care a facut insa atunci referire la o astfel de colaborare doar cu unul dintre partidele aspirante la statutul de membru al PPE, Partidul Democrat.
APRECIERE. De altfel, opinia celor doua partide care se bucura deja de statutul de asociati ai PPE, respectiv UDMR si PPCD, ocupa un loc important in decizia de acceptare a unei cereri de afiliere, dupa cum au subliniat si liderii grupului PPE. "Daca se va ajunge la primirea si a altor partide, ii vom intreba si pe partenerii nostri, PPCD si UDMR, iar sfatul lor este foarte important pentru noi", a declarat Poettering.
CONDITII. In contextul acceptarii unor noi "aliati" pe frontul popular, Poettering a reiterat modul in care este evaluata o astfel de candidatura. El a insistat astfel asupra a trei principii pe care se axeaza liderii PPE: programul respectivei formatiuni, politica pe care o face aceasta, dar si imaginea persoanelor care reprezinta acea formatiune politica. Cum unul dintre cele doua partide care si-au exprimat dorinta de a se afilia la PPE, respectiv Partidul Conservator, a depus deja o cerere oficiala in acest sens, Poettering a anuntat ca, in ceea ce-l priveste pe celalalt partid, PD, "vom astepta sa vedem la Congresul din 25 iunie daca va cere sau nu sa adere". In plus, pentru o mai buna "supraveghere", PPE va desemna un obsevator care sa participe la lucrarile Congresului PD. "Dorim sa dam PD aceasta sansa. Dar depinde de PD daca va vrea sa mearga pe aceasta cale", a sustinut Poettering.
"EXAMEN" PENTRU MONICA MACOVEI
|
|
SCHIMBARE. Ministrul Justitiei intentioneaza sa-i inlocuiasca pe sefii Parchetului National Anticoruptie
|
Reforma Justitiei si masurile adoptate deja de actuala administratie in acest sens, dar si statutul minoritatilor nationale in Romania au fost subiectele principale care au suscitat interesul parlamentarilor europeni in cadrul dezbaterii care a avut loc dupa ce ministrul Justitiei, Monica Macovei, a prezentat masurile adoptate de Guvern in acest domeniu. Europarlamentarii au cerut explicatii exact pe unul din punctele slabe ale guvernarii: lupta impotriva marii coruptii. "La Bruxelles suntem informati intr-o anumita maniera si as dori sa cunosc adevarul", si-a explicat interesul Othmar Karas, vicepresedinte al grupului PPE. Tot el a cerut si informatii suplimentare despre situatia secuilor, care "au cerut de multe ori autonomie la guvernare si cererea lor a fost mereu respinsa". "Conceptia statului unitar si autonomia locala sunt compatibile", a venit sustinerea pentru aceasta idee de la un europarlamentar italian. Ca raspuns la intrebarea lui Karas privind lupta impotriva marii coruptii, ministrul Justitiei a vorbit despre posibilitatea unor modificari in structura PNA, organismul insarcinat tocmai cu acest lucru. "Trebuie sa ne gandim daca pe viitor pastram acest organism sau mai bine modificam structura acestui PNA, faimos ca nume, dar nu si ca actiune", a spus Macovei. De altfel, ea a si anuntat ca va solicita schimbarea conducerii PNA. In ceea ce priveste situatia secuilor si cererea lor de autonomie teritoriala, Macovei a sustinut ideea unei dezbateri publice pe aceasta tema.
|
ABANDONUL, O PROBLEMA SPINOASA
|
|
CRITICI. Mario Mauro a atras atentia asupra copiilor abandonati
|
O voce critica la adresa activitatii guvernarii a venit din partea viceliderului grupului parlamentar al PPE, Mario Mauro. Desi a apreciat ca Romania a facut "pasi importanti" in ultima perioada, el a insistat asupra mentinerii "unor probleme controversate, care au aspect politic", si care, nerezolvate, ar putea duce la activarea clauzei de salvgardare. Mauro a criticat o ordonanta de urgenta emisa de Guvern in luna aprilie, care limiteaza prezenta in sectiile de votare a observatorilor din partea partidelor care au deja reprezentare parlamentara. O alta problema pe care Mauro a tinut s-o evidentieze a fost cea a copiilor abandonati. El a criticat lipsa unei legislatii care sa sprijine tinerele mame cu mijloace materiale reduse, legislatie care ar determina reducerea ratei abandonului la nastere. Desi a precizat ca numarul total al copiilor abandonati a scazut la jumatate fata de acum cativa ani, Mauro a apreciat ca "nu se aplica suficiente masuri de prevenire a abandonurilor". "Numarul copiilor de la orfelinate a scazut la jumatate, dar se cifreaza inca la cateva zeci de mii. Nu s-a rezolvat deci problema spinoasa a copiilor abandonati", a mentionat Mauro. Pe de alta parte, europarlamentarul a atras atentia asupra existentei unei discriminari in ceea ce priveste dreptul la munca si educatie al rromilor.
|