x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia Europeană, despre modificările făcute în raportul MCV: Am schimbat două cuvinte pentru a îndepărta o anume ambiguitate

Comisia Europeană, despre modificările făcute în raportul MCV: Am schimbat două cuvinte pentru a îndepărta o anume ambiguitate

01 Feb 2013   •   15:17
Comisia Europeană, despre modificările făcute în raportul MCV: Am schimbat două cuvinte pentru a îndepărta o anume ambiguitate
Sursa foto: Octavian Carare/Intact Images

Mark Gray, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat, vineri, că instituţia de la Bruxelles este mulţumită de diferitele surse guvernamentale şi nonguvernamentale din România folosite privind numărul de miniştri cercetaţi penal pentru corupţie menţionat în raportul MCV.

"Este important de notat că în mai multe declaraţii din ultimele zile s-a sugerat că nu e niciun ministru anchetat. Am folosit o întreagă serie de surse, suntem mulţumiţi de acestea. Sunt atât guvernamentale, cât şi nonguvernamentale şi suntem încrezători în conţinutul raportului", a afirmat Gray, potrivit mediafax.ro.

Gray a precizat că "datele problemei nu s-au schimbat" după clarificarea pe text făcută de Comisie.

"În esenţă, avem o ambiguitate care a fost în raport. Datele problemei nu s-au schimbat. Noi am considerat că a fost adecvat să schimbăm două cuvinte din raport pentru a clarifica faptul că vorbim despre cazuri confirmate, unde s-a făcut acuzarea de către procurori, (...) Din nou, insist că aceasta a fost făcută pentru a îndepărta o anume ambiguitate care a apărut după ce am publicat raportul. Am văzut în ultimele zile o întreagă serie de declaraţii serioase, dar şi contradictorii, şi am considerat adecvat să facem acea clarificare", a afirmat oficialul european.

De asemenea, întrebat despre modalitatea în care a fost făcută modificarea, direct pe text, fără o informare publică şi întrebările privind credibilitatea pe care le implică, Mark Gray a punctat că această clarificare a fost făcută în mod "transparent", nefiind ascunsă de nimeni.

"Nu a fost ascuns de nimeni, cu certitudine. Pot să vă dau mai multe exemple de discuţii şi convorbiri telefonice avute ieri cu jurnalişti în care am fost cât se poate de transparenţi în a explica schimbarea pe care am făcut-o", a mai spus Gray.

×