x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul Dianei Șoșoacă

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul Dianei Șoșoacă

19 Apr 2021   •   16:40
Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul Dianei Șoșoacă
Sursa foto: Lucian Alecu

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Șoșoacă, a afirmat, luni, președinta Comisiei, Iuliana Scântei.

„Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză", a afirmat Iulia Scântei.

Președinta Comisiei a mai precizat că dacă vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanții Coaliției și de către Comisia pentru regulament.

„Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: 'Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent'. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi", a mai afirmat Scântei.

Comisia juridică nu a putut ține ședința din 13 aprilie în care se analiza comportamentul Dianei Șoșoacă, în contextul în care senatoarea s-a prezentat cu o mască din plastic care îi acoperea doar gura. Diana Șoșoacă nu a fost lăsată să intre în sală pentru că a refuzat să poarte o altă mască. Aceasta a sunat la 112 reclamând că „s-a dat ordin” să fie bătută.

În cele din urmă, Diana Șoșoacă a reușit să intre în sala de ședințe, însă restul senatorilor au ieșit.

Articolul 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancţiunile: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris.

 

×
Subiecte în articol: diana sosoaca comisia juridica