x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia parlamentară SIPA, umilită la ANP

Comisia parlamentară SIPA, umilită la ANP

de Marius Gîrlașiu    |    26 Oct 2017   •   11:40
Comisia parlamentară SIPA, umilită la ANP
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Parlamentarii din Comisia de anchetă privind arhiva SIPA au fost, ieri, protagoniştii unor scene tragico­mice la sediul Administraţiei Naţio­nale a Penitenciarelor. Aleşii voiau să-şi facă o impresie despre locul unde este depozitată arhiva SIPA, însă Ministerul Justiţiei i-a ţinut la uşă. În lipsa acceptului de a intra în încăpere, grupul condus de Şerban Nicolae a rămas pe hol.

Ieri după-amiază, aleşii din Comisia SIPA au încercat să viziteze, la sediul ANP, locul unde este depozitată arhiva fostului serviciu secret al MJ, desfiinţat în mai 2004. Doar că au fost ţinuţi pe hol, în lipsa unui aviz explicit de intrare în sală care trebuia emis de Ministerul Justiţiei. „Noi am crezut că vom intra, dar la fața locului am constatat că accesul acordat de Ministerul Justiției a fost până în ușă. Nu am pătruns (în sala cu dosarele SIPA – n.r.), accesul a fost doar pe hol. Am discutat cu oamenii de acolo, în momentul de față totul pare să fie bine pus la punct, dar niciunul care lucra azi nu lucra atunci, în 2005”, a relatat deputatul PSD Liviu Pleşoianu.

Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA i-a audiat, ieri, pe foştii miniştri ai Justiţiei din peri­oada 2004-2008, Cristian Diaconescu şi Cătălin Predoiu. Fost ministru al Justiţiei în Guvernul Adrian Năstase, Diaconescu este cel care a înlocuit-o pe Rodica Stănoiu, în martie 2004. El a stat în funcţie până în decembrie acelaşi an, când locul său a fost preluat de actualul europarlamentar Monica Macovei. Diaconescu a spus la audieri că mapele profesionale a 16 persoane, miniştri şi magistraţi, au fost sustrase din Ministerul Justiţiei şi aruncate în spaţiul public cu scopul de a pune presiune pe aceştia. „În perioada 2006- 2007, se spune, mapele profesionale a 16 persoane, demnitari, inclusiv eu, au fost sustrase din Ministerul Justiţiei şi aruncate în spaţiul public în ideea de a genera un anume fel de constrângere. Aş fi foarte interesat să ştiu unde sunt mapele noastre profesio­nale, pe unde zburdă ele în spaţiul românesc”, a afirmat acesta. El a mai spus că fostul judecător Corneliu Turianu este singurul caz pe care îl ştie de magistrat care a acuzat acte de şantaj în urma sustragerii mapei sale profe­sionale. La rândul său, fostul ministru Cătălin Predoiu a spus că el nu a intrat în arhiva SIPA, unul dintre obiectivele mandatului său fiind acela ca „nimeni, niciodată, să nu intre în acea arhivă încălcând legea”. Predoiu a mai spus că la începutul mandatului său, doi angajaţi ai Ministerul Justiţiei au sigilat arhiva SIPA, după care nu s-a mai intrat în aceasta. „Arhiva nu a fost niciodată violată în timpul mandatului meu”, a explicat Predoiu. Fostul procuror general Ilie Botoş şi foştii miniştri ai Justiţiei Tudor Chiuariu şi Titus Corlăţean vor fi audiaţi miercurea viitoare, pe 1 noiembrie. Monica Macovei încă nu a răspuns invitaţiei comisiei. „Vă propun să mai aşteptăm să vedem dacă a primit solicitarea noastră. Dacă nu a primit-o, va trebui să găsim altă modalitate de a o contacta”, a spus Şerban Nicolae. 

Nu cred că în România magistraţii au acţionat altfel decât în condiţiile legii. Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei

×
Subiecte în articol: sipa