x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisie anticriză

Comisie anticriză

21 Iul 2009   •   00:00

Vicepremierul Dan Nica a anunţat ieri că membrii coaliţiei au decis constituirea unei comisii, condusă de ministrul Constantin Niţă (PSD) şi de Adriean Videanu (PD-L), care va analiza propunerile anticriză ale social-democraţilor.



"Noi avem mai multe propuneri pe care le-am şi anunţat în mod public că dorim să fie introduse pe ordinea de zi în discuţia coaliţiei. Decizia a fost ca această comisie, pe care noi am constituit-o, să le analizeze pe fiecare dintre ele, să facă evaluările necesare şi recomandarea când să intre în vigoare, de la 1 septembrie, de la 1 ianuarie", a spus Nica, unele urmând să fie aplicate chiar de la 1 august. El a susţinut necesitatea adoptării acestor măsuri, care vor fi discutate şi cu FMI, pentru a sprijini mediul de afaceri, firmele româneşti, arătând că "este nevoie de un sprijin, în acest moment, consistent din partea Guvernului".

×
Subiecte în articol: politic