x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisie Prezidenţială pentru Agricultură, condusă de Dacian Cioloş

Comisie Prezidenţială pentru Agricultură, condusă de Dacian Cioloş

06 Iul 2009   •   00:00

Şeful statului a semnat, luni, decretul de înfiinţare a Comsiei Prezidenţiale pentru elaborarea unei strategii în domeniul Agriculturii, care a avut la Cotroceni şedinţa de constituire, sub conducerea fostul ministru de resort din guvernarea PNL, Dacian Cioloş.



Misiunea comisiei, din care fac parte cadre didactice, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din domeniu, ai staţiilor şi institutelor de cercetare, este elaborarerea a unei strategii în agricultură, similară celor elaborate de comisiile de la Cotroceni în domeniile educaţie sau sănătate.Membrii comisiei conduse de Cioloş au avut o primă întâlnire, luni, la Cotroceni, la care a participat şi şeful statului.

Preşedintele Agrostar, Nicolae Ştefan, a declarat, la finalul întâlnirii de la Cotroceni, că la şedinţă nu au fost prezenţi reprezentanţi ai ministerului Agriculturii, deşi au fost invitaţi.Cioloş a fost ministru al agriculturii în cabinetul condus de Călin Popescu Tăriceanu, iar activitatea sa în Minister a fost remarcată, în câteva rânduri, de şeful statului.

Preşedintele Băsescu declara, recent, că România îşi doreşte portofoliul Agriculturii în noua Comisie Europeană şi preciza că nominalizarea propunerii de comisar din partea Bucureştiului va avea la bază criteriul de peformanţă profesională şi nu pe cel politic. Înfiinţarea comsiei şi întâlnirea de la Cotroceni nu au fost anunţate, până la ora difuzării acestei ştiri, de către Preşedinţie. Cioloş este, actualmente, funcţionar al Comisiei Europene în domeniul agriculturii.

×
Subiecte în articol: politic