x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CONCEDIAŢII ÎI SCRIU LUI BOC/“Astăzi nu mâncăm, tata nu e PD-L-ist”!

CONCEDIAŢII ÎI SCRIU LUI BOC/“Astăzi nu mâncăm, tata nu e PD-L-ist”!

de Gabriela Antoniu    |    21 Feb 2009   •   00:00
CONCEDIAŢII ÎI SCRIU LUI BOC/“Astăzi nu mâncăm, tata nu e PD-L-ist”!

Concediaţii din Corpul de Control al Guvernului i-au adresat ieri premierului Emil Boc o scrisoare deschisă în care îi reproşează că a copiat modelul Preşedinţiei privind angajamentul de loialitate, că a decis concedierea colectivă fără a ţine cont de prevederile legale, de copiii aflaţi în întreţinere şi de obligaţiile financiare ale disponibilizaţilor şi că le-a compromis oportunitatea de a se reangaja în aparatul administrativ.



Scrisoarea deschisă a concediaţilor din Corpul de Control vine în contextul în care şeful Secretariatului General al Guvernului, Daniela Andreescu, a recunoscut într-un răspuns la o solicitare a Agenţiei NewsIn că în cazul angajamentului de loialitate modelul preluat este cel instituit de Administraţia Prezidenţială prin Legea 47/1994 privind serviciile din subordinea preşedintelui României. Potrivit actului normativ invocat, personalul Administraţiei Prezidenţiale "poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate (...). Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz". Şi în cazul concediaţilor de la Corpul de Control al Guvernului, motivaţia a fost că aceştia nu s-au bucurat de încrederea premierului Boc. "Ordinele au fost puse în aplicare la decizia premierului, luată pe baza unei analize anterioare, dispuse după 6 ianuarie. Doar 7 din 68 de angajaţi au primit votul de încredere al primului-ministru, iar ordinele au fost puse în aplicare de Secretariatul General al Guvernului, în calitate de ordonator de credite", anunţa săptămâna trecută şeful SGG, Daniela Andreescu, la concedierea a 61 de angajaţi din cei 68 ai Corpului de Control.

PERSOANE NON-GRATA
Ca urmare, o parte din cei concediaţi au decis să-i scrie premierului Boc. "Declaraţia dumneavoastră cu privire la neîncrederea acordată personalului de execuţie din cadrul Departamentului de Control al Guvernului este nefondată, ireală şi politică. (...) Modelul copiat de la Administraţia Prezidenţială privind angajamentul de loialitate şi angajarea doar pe perioada mandatului demnitarului nu poate fi aplicat unei structuri administrative cu atribuţii de autoritate în domeniu, ce se presupune a fi imparţială şi apolitică, întrucât Guvernul este numit şi nu ales. Ne consideraţi aserviţi politic, numindu-ne «băieţii lui Tăriceanu» dorim să ne răspundeţi în calitate de apărător şi cunoscător al legii: unde este prezumţia de nevinovăţie? Să înţelegem că, dacă nu facem parte dintr-un partid politic, suntem persoane non-grata? Nu există nici un document care să dovedească imparţialitate în rapoartele de control, iar noi ne-am bătut cu «băieţii deştepţi». Actul de control a fost transparent, iar rezultatele controalelor au fost făcute public, în cadrul instituţiei nefiind înregistrate reclamaţii la adresa personalului, chiar dacă managerii entităţilor controlate au fost oameni politici aflaţi la putere. Oare s-a dorit, prin numirea actualei conduceri, să îmblânziţi leii?", se arată în scrisoare. Semnatarii amintesc că au fost angajaţi prin concurs, pe parcursul guvernării PSD, CDR, Alianţei D.A. şi nu doar în timpul guvernării PNL, iar criteriul de angajare nu a fost adeziunea de partid. Ei acuză totodată că scopul real pentru care le-au fost solicitate date şi declaraţii personale a fost pentru încadrarea politică şi pentru sesizarea "oricăror vulnerabilităţi de ordin personal care ar putea conduce la ideea formării unui grup loial unui lider şi nu legii şi formei de guvernământ a României". De asemenea, scrisoarea semnalează inconsecvenţa premierului Boc, care, pe de o parte, a declarat că vrea "sânge proaspăt în administraţie", iar pe de altă parte, a concediat 50 de tineri până în 35 de ani din cei 61 disponibilizaţi.

ŞANSE COMPROMISE
"Cu privire la concedierea noastră, care reprezintă, conform legii, concediere colectivă, aceasta este cu atât mai gravă, în condiţiile în care tot Guvernul condus de dumneavoastră a blocat posturile în tot aparatul de stat, iar posibilităţile noastre de reîncadrare în domeniul în care ne-am câştigat experienţa în ultimii ani devin practic nule. Mai mult, în condiţiile în care votul de încredere nu este acordat de şeful Executivului României, oportunitatea noastră de a ne reangaja în aparatul administrativ şi chiar în domeniul privat este clar compromisă. (...) Aţi decis concedierea colectivă fără a ţine cont de prevederile legale în această situaţie, de copiii aflaţi în întreţinere şi de obligaţiile noastre financiare. În acest context, ne întrebăm cum se justifică latura socială a legislaţiei pe care o elaboraţi? Noi am explicat concedierea familiilor noastre prin faptul că nu suntem înregimentaţi Partidului Democrat Liberal: «îmi pare rău, astăzi nu mâncăm, tata nu e PDL-ist»!", se mai arată în scrisoare.


Un pas înapoi

Autorii scrisorii speră ca demersul lor să-l sensibilizeze pe Emil Boc, mai ales că acesta a făcut deja un pas înapoi în privinţa disponibilizaţilor. Boc a anunţat că prevederile Codului Muncii privind protecţia angajaţilor vor fi respectate în cazul funcţionarilor Corpului de Control aflaţi în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului. În această situaţie se află nouă dintre cei disponibilizaţi, iar SGG condus de Daniela Andreescu (foto) a anunţat că "persoanelor în incapacitate temporară de muncă sau în concediu pentru creşterea copilului le va înceta contractul de muncă la data la care perioada de suspendare temporară sau care impune interdicţii va expira".



SCRISOARE DESCHISA

Domnule Prim Ministru,
 

Declaraţia dumneavoastră cu privire la neîncrederea acordată personalului de execuţie din cadrul Departamentului de Control al Guvernului este nefondată, ireală şi politică.

Activitatea de control nu se poate efectua în spiritul ideologiilor unui partid sau a unui grup chiar dacă intenţiile acestora ar fi de bună credinţă! Această meserie presupune un angajament în primul rând faţă de lege. În acest sens aţi numit conducerea acestei  instituţii.

Modelul  copiat de la administraţia prezidenţială privind angajamentul de loialitate şi angajarea doar pe perioada mandatului demnitarului, nu poate fi aplicat unei structuri administrative cu atribuţii de autoritate în domeniu, ce se presupune a fi imparţială şi apolitică, întrucât Guvernul este numit şi nu ales. 

Ne consideraţi aserviţi politic, numindu-ne „băieţii lui Tăriceanu"  - dorim să ne răspundeţi în calitate de apărător şi cunoscător al legii : unde este prezumţia de nevinovăţie? Să înţelegem că, dacă nu facem parte dintr-un partid politic suntem persoane non-grata?

Nu există niciun document care să dovedească imparţialitate în rapoartele de control, iar noi ne-am bătut cu „băieţii deştepţi". Actul  de control a fost transparent iar rezultatele controalelor au fost făcute publice, în cadrul instituţiei nefiind înregistrate reclamaţii la adresa personalului, chiar dacă managerii entităţilor controloate au fost oameni politici aflaţi la putere. Oare s-a dorit, prin numirea actualei conduceri, să îmblânziţi leii?

Departamentul de Control al Guvernului este instituţia ce a rezultat în urma nenumăratelor reorganizări a Corpului de Control al Premierului, cu aceleaşi atribuţii existente încă din anii 90. În fapt, noi am fost angajaţi prin concurs, pe parcursul guvernării PSD, CDR, Alianţei DA şi nu doar în timpul guvernării PNL, iar criteriul de angajare nu a fost adeziunea de partid.    

Considerăm că aţi fost informat eronat de consilierii dumneavoastră. Corpul de Control al Primului Ministru nu este şi nu poate deveni cabinetul demnitarului, motiv pentru care am fost şi demişi.  

De asemenea, modalitatea prin care ni s-au solicitat date şi declaraţii personale nu a fost în sensul unor cunoaşteri şi evaluări obiective privind competenţa profesională, ci în sensul unor încadrări politice şi a sesizării oricăror vulnerabilităţi de ordin personal care ar putea conduce la ideea formării unui grup loial unui lider şi nu legii şi formei de guvernământ a României.

Cu privire la concedierea noastră, care reprezintă, conform legii, concediere colectivă, aceasta este cu atât mai gravă în condiţiile în care tot Guvernul condus de dumneavoastră a blocat posturile în tot aparatul de stat, iar posibilităţile noastre de reîncadrare în domeniul în care ne-am câştigat experieţa în ultimii ani devin practic nule.

Mai mult,  în condiţiile în care votul de încredere nu este acordat de şeful executivului României, oportunitatea noastră de a ne reangaja în apartul administrativ şi chiar în domeniul privat este clar compromisă.

Aţi declarat că doriţi „sânge proaspăt în administraţie" şi ca urmare au fost concediaţi 50 de tineri până în 35 ani, din cele 61 de persoane angajate. Vă aducem la cunoştinţă că noi suntem oameni speciali şi nu cu statut special, efectuăm cercetări administrative şi nu cercetări penale, iar în lumina unor ambiţii şi simpatii politice personale, aţi demis oameni care, pentru îndeplinirea atribuţiilor, şi-au sacrificat de multe ori, chiar şi familiile.  

Aţi decis concedierea colectivă fără a ţine cont de prevederile legale în această situaţie, de copiii aflaţi în întreţinere şi de obligaţiile noastre financiare. În acest context, ne întrebăm cum se justifică latura socială a legislaţiei pe care o elaboraţi?

Noi am explicat concedierea familiilor noastre prin faptul că nu suntem înregimentaţi Partidului Democrat Liberal: „Îmi pare rău, astăzi nu mâncăm, tata nu e PDL-ist"! 

 

Consilieri concediați din cadrul Departamentului de Control al Guvernului

×