x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Congres PSD - Aglomeratie pe functii

Congres PSD - Aglomeratie pe functii

21 Apr 2005   •   00:00

Schimbarea conducerii si modificarea statutului au fost dezbatute din plin la congresul PSD. Pentru cele 14 posturi de la varf au intrat in cursa 50 de candidati, cea mai vanata functie fiind cea de vicepresedinte.

  • de LAVINIA DIMANCEA, CARMEN VINTILA
  • POLITIC
  • Batalie mare pe functii in PSD



    TANDEM. Adrian Nastase si Ion Iliescu au dominat viata PSD din ultimii ani
    Zi grea pentru PSD. Peste 1.500 de delegati ai partidului au avut ieri misiunea de a lua o decizie privind schimbarea conducerii PSD si modificarea statutului, in cadrul Congresului PSD ce s-a desfasurat la Sala Palatului.

    Inca de la ora 9:00, pesedistii din toate colturile tarii au inceput sa isi faca aparitia. Grupuri mai mici sau mai mari se "agitau" in fata Salii Palatului si "incingeau" discutii despre cum va arata noua conducere a PSD. Unii spuneau ca il vor vota pe "batran" la sefia partidului, altii pe Geoana, pentru ca partidul are nevoie de schimbare. O doamna oferea si un pronostic: Geoana - presedinte, Nastase - presedinte executiv, Miron Mitrea - secretar general. Unele doamne se gandeau ca pentru postul de secretar general ar vota-o pe Ecaterina Andronescu, din spirit de solidaritate. Impresia creata era ca fiecare delegatie din judet stia ce are de facut la acest congres. Dincolo de aceste "optiuni" ramanea insa votul secret, prin care fiecare din cei 1.553 de delegati prezenti la Congresul de ieri avea sa aleaga noua conducere. Intre Ion Iliescu, Mircea Geoana, Serban Nicolae si Dorinel Soare, primarul din comuna damboviteana Niculesti, pentru functia de presedinte al PSD, intre Adrian Nastase si Sorin Oprescu pentru postul de presedinte executiv, iar pentru functia de secretar general intre Miron Mitrea, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Vasile Gherasim si Francisc Toba. In batalia pentru cele 11 posturi de vicepresedinti, din care trei sunt rezervate femeilor, au intrat nu mai putin de 39 de candidati.

    SPECTACOL. Reuniunea pesedistilor a inceput cu mai bine de o jumatate de ora intarziere. Timp in care delegatii, care erau primiti de frumoasele "albastre" hostesse, ii asteptau pe actualii lideri. "Au venit greii", exclama un delegat in momentul aparitiei, la intrarea in Sala Palatului, a lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, care au venit impreuna. In sala, cu un prezidiu "imbracat" in albastru si decorat cu aranjamente florale, organizatorii incepusera sa isi faca treaba. Toate colturile salii au fost invadate de acordurile muzicale ale unei variante moderne a "Horei Unirii". Atmosfera s-a incins in momentul venirii lui Iliescu si Nastase, care nu s-au dat in laturi de la pupaturi, strangeri de maini si imbratisari. Toata sala era in picioare, iar cei doi, transformati in adevarate staruri de Hollywood sub ploaia de blitzuri ale aparatelor de fotografiat si luminilor camerelor de filmat. Momentul de debut al Congresului a fost alegerea prezidiului. 11 oameni si-au gasit locurile in fata sutelor de delegati: cele doua nume grele, Adrian Nastase si Ion Iliescu, acesta din urma preluand de altfel si conducerea lucrarilor, si restul, oameni mai putin cunoscuti, printre care un… agricultor si vreo doi-trei primari.

    DISCURSURI. Prima parte a Congresului a fost dominata de discursurile lui Adrian Nastase si Ion Iliescu. A fost ultima ocazie pentru Nastase de a tine un speach in calitatea sa de presedinte al PSD, prezentand in acest sens un raport de activitate al partidului in perioada 2000-2004. In mai mult de o ora, Nastase a punctat realizarile din timpul Guvernului pe care l-a condus, dar a recunoscut si greselile. Una din ele: "linistea" cu care partidul a acceptat calomniile venite dinspre Opozitie sau societatea civila. "Am gresit ca am tacut pana acum. Nu o vom mai face si vom raspunde fiecarei acuzatii. Daca stam cu capul plecat, atunci cand cineva ne acuza pe nedrept, oamenii considera ca suntem vinovati", a spus Nastase, completand ca membrii PSD trebuie sa iasa la bataie. In raportul lui Nastase, la capitolul greseli sunt trecute si "neimplinirea" unei fuziuni cu PD, din cauza incapatanarii lui Traian Basescu de a bloca acest proiect, numirea unui secretar general care a urmarit doar "constructia unei baze personale de putere", concentrarea aproape exclusiva pe actul de guvernare si neglijarea partidului, intarzierea luarii unor masuri in cazul baronilor locali, ceea ce "a costat partidul" la alegeri si o relatie nu tocmai grozava cu presa. Nastase a tinut sa lamureasca si de ce nu a candidat la presedintia partidului. "Pentru a nu se crea imaginea ca sunt tabere in partid, de aceea nu am candidat impotriva lui Iliescu", a marturisit Nastase. In aplauzele delegatilor, ridicati in picioare, Nastase si-a incheiat discursul multumind pentru colaborare, spunand ca isi asuma greselile "inerente" din mandatul sau si exprimandu-si convingerea ca "vom continua impreuna".

    DATORIE. Discursul lui Iliescu nu s-a mai bucurat de aceeasi audienta numeroasa, multi iesiti afara, si nici de aplauzele furtunoase pe care le-a primit Nastase. El a vorbit de "moralizarea si modernizarea actiunii politice" a PSD si a explicat de ce s-a intors in partid si a dorit sa candideze pentru functia de presedinte. "M-am intors nu doar pentru ca am fost invitat de partid la Congresul extraordinar din 2004, ci mai ales pentru faptul ca am considerat ca am datoria morala fata de partid de a face acest lucru", a spus Iliescu. Despre rolul sau in partid, el a aratat ca este "constient de responsabilitatea si de riscurile pe care le voi avea", in conditiile in care PSD este supus unor "presiuni" si incercari de discreditare din partea actualei Puteri. "Am convingerea ca pot fi un factor de coagulare in partid", a declarat Iliescu, argumentand ca si-a depus candidatura pentru a "contribui la modernizarea partidului". El a vorbit de deficientele partidului in ultimii ani si a pledat pentru schimbarea "imaginii defavorabile" a PSD, caruia i s-a pus eticheta de partid corupt.

    NEMULTUMIRE. Corina Cretu, una dintre candidatele pentru postul de vicepresedinte, a renuntat la discursul sau scris pe care intentiona sa il prezinte in fata delegatilor. Ea a venit la tribuna si a explicat ca a facut acest lucru in urma zvonurilor conform carora azi-noapte "s-ar fi negociat o alta structura decat cea Iliescu, presedinte - Nastase, presedinte executiv". "O functie se poate castiga intr-o noapte la negocieri, dar increderea si simpatia oamenilor nu se pot negocia", a spus Corina Cretu.

    APROBARE. Congresul PSD a adoptat in unanimitate noul Statut al partidului, textul final urmand sa fie definitivat din punct de vedere tehnic si redactional in termen de 30 de zile. Forma finala a proiectului de statut, prezentata in cadrul lucrarilor de vicepresedintele social-democrat Doru Ioan Taracila, prevede modificari importante in cadrul viitoarelor structuri de conducere ale PSD. Pentru a putea candida la o functie in organele de conducere, vechimea membrilor de partid trebuie sa fie de un an pentru organizatiile orasenesti si municipale, de doi ani pentru organizatiile judetene si de trei ani pentru organele nationale. Pentru membrii de partid cu varsta sub 35 de ani, limitele de vechime in partid sunt de un an pentru conducerea organizatiilor de la orase, municipii si judete si de doi ani pentru nivelul national. Organele de conducere ale partidului de la nivel teritorial si national sunt alese numai prin vot secret. Conform proiectului de statut, PSD va avea un Consiliu National, care va cuprinde 501 membri, un Comitet Executiv National, care va cuprinde un numar de 87-91 de membri si Biroul Permanent National, care va cuprinde un numar de 33 de membri, acesta fiind organismul operativ de analiza si decizie al partidului. Din Biroul Permanent National vor face parte presedintele PSD, presedintele executiv si secretarul general al partidului, presedintele Consiliului National al PSD si 11 vicepresedinti pe probleme concrete ale activitatii de partid. Alegerea presedintelui Consiliului National se va face in Consiliu, iar vicepresedintii PSD se aleg in Congres, pe liste separate pentru trei vicepresedinti femei si opt vicepresedinti barbati.

    La ora inchiderii editiei, votul pentru alegerea presedintelui, presedintelui executiv, secretarului general si a celor 11 vicepresedinti era in desfasurare.

    CONVINGERE

    "Am convingerea ca pot fi un factor de coagulare in partid, asa cum cred ca am indreptatirea si autoritatea sa cer moralitate in viata si in actiunile politice tuturor membrilor partidului, indiferent de pozitia pe care o ocupa" - Ion Iliescu, candidat la presedintia PSD

    MOTIV

    "Tocmai pentru a nu confirma imaginea unor tabere aflate in conflict in interiorul partidului nostru, am anuntat ca nu voi candida impotriva presedintelui Ion Iliescu" - Adrian Nastase, candidat la presedintia executiva a PSD

    SCOP

    "Viitoarea comisie trebuie sa elimine raul si sa rezolve conflictele oricat de sus se manifesta in ierarhia partidului; sa aiba curajul si autoritatea morala pentru a-i apara pe ceilalti de campaniile murdare" - Cristian Diaconescu, candidat la presedintia Comisiei de integritate

    SUSTINERE

    "PSD a dat dovada ca este un partid social democrat modern si trebuie sa continue pe drumul cel bun, sub conducerea prietenului meu Adrian Nastase in drumul Romaniei spre aderarea la Uniunea Europeana" - Antonio Gueterres, presedintele Internationalei Socialiste

    PRONOSTICURI PE HOLURI
    EXERCITIU. Mircea Geoana fusese ales sef PSD pe holuri inainte de votul oficial
    Daca, in sala, liderii se chinuiau de zor sa capteze atentia celor prezenti prin discursurile interminabile, pe holuri, delegatii faceau fel si fel de pronosticuri. Cea mai vehiculata ipoteza a fost castigarea de catre Mircea Geoana a cursei pentru sefia partidului. Ba, mai mult, unii sustineau retragerea lui Ion Iliescu din aceasta cursa. Unul dintre pronosticurile pe care cei mai multi delegati il dadeau era Mircea Geoana - presedinte, Adrian Nastase - presedinte executiv, Miron Mitrea - secretar general. Tinerii sustineau ca ar fi timpul ca "tatucii" sa lase conducerea partidului si sa lase culoar liber pentru junii partidului.

    50 DE CANDIDATI PE 14 POSTURI DE CONDUCERE
    In competitia pentru functia de presedinte al PSD s-au inscris patru candidati, pentru presedinte executiv - doi, pentru secretar general - cinci, iar pentru vicepresedinte - 39.

    Astfel, pentru functia de presedinte al PSD candideaza: Ion Iliescu, Mircea Geoana, Serban Nicolae si Dorinel Soare.

    Functia de presedinte executiv este disputata de Adrian Nastase si de Sorin Oprescu.

    Postul de secretar general ii are ca pretendenti pe: Miron Mitrea, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Vasile Gherasim si Francisc Toba.

    Pentru cele 11 posturi de vicepresedinte al PSD, din care trei sunt rezervate femeilor, candideaza: Neculai Apostol (Iasi) Emil Calota (Prahova), Constantin Contac (Botosani), Titus Corlatean, Corina Cretu, Gabriela Cretu, Dan Matei Agathon, Viorica Dancila (Teleorman), Valer Dorneanu, Liviu Dragnea (Teleorman), Cristian Dumitrescu, Elena Dumitru, Stancu Gheorghe Bunea (Braila), Eugenia Godja (Maramures), Viorel Hrebenciuc (Bacau), Minodora Ilie, Razvan Ionescu, Anne Juganaru, Maria Lazar, Dorina Mihailescu, Liana Naum, Dan Nica (Galati), Gheorghe Nichita (Iasi) Bogdan Niculescu-Duvaz, Constantin Nita (Brasov), Ioan Mircea Pascu, Rovana Plumb, Dan Ioan Popescu, Dan Mircea Popescu, Ioan Rus, Ion Sasu, Ilie Sarbu, Marian Sarbu Ion Stan (Dambovita), Codrin Stefanescu, Ioan Talpes (Caras-Severin), Mihai Tanasescu, Aura Vasile si Nicolae Vacaroiu.

    Alti patru candidati vizeaza presedintia Comisiei Nationale de Arbitraj si Integritate Morala: Cristian Diaconescu - senator, Doru Giugula - presedinte al Comisiei de Integritate Morala a organizatiei PSD Bucuresti, Ion Neagu - vicepresedinte al PSD Bucuresti, si Maria Negoita - vicepresedinte al Comisiei de Integritate Morala a organizatiei PSD Bucuresti.

    TOVARASUL
    Inceperea lucrarilor Congresului a fost marcata de o gafa majora a senatorului Ion Iliescu, candidat la presedintia PSD. "Mandatat" sa conduca sedinta, Iliescu l-a invitat sa-si sustina discursul cu un apelativ care aminteste de vremurile trecute. "Ii dau cuvantul tovarasului…", dupa care s-a poticnit, dandu-si seama de greseala facuta. Rasete in sala, comentarii. "In Internationala Socialista se foloseste acest cuvant", a incercat Iliescu sa isi repare gafa. Cuvantul l-a costat insa pe senator. Pe holuri, voci sustineau ca aceasta gafa a pus capac sanselor acestuia de a castiga sefia partidului. Ba, mai mult, au inceput sa circule bancuri pe seama lui Iliescu. "De ce i-a zis Iliescu tovaras lui Nastase? Pentru ca Iliescu se simte la Sala Palatului ca la 45 de ani", era unul dintre ele. Un altul batea apropo la rezultatul votului. "Pesedistii asteptau sa vada ce fel de fum iese la Congres. Daca iese fum rosu, inseamna ca a castigat Iliescu, daca iese fum negru, inseamna ca a venit PNA, iar daca iese fum alb, inseamna ca s-a stricat cuptorul", se amuzau pesedistii.
    ×