x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Congresul PSD pentru alegerea noii conduceri, stabilit pentru 29 februarie

Congresul PSD pentru alegerea noii conduceri, stabilit pentru 29 februarie

de Ion Alexandru    |    05 Dec 2019   •   10:00
Congresul PSD pentru alegerea noii conduceri, stabilit pentru 29 februarie

Reunită în prima ședință a Comitetului executiv național, după demisia Vioricăi dăncilă și a majorității vicepreședinților, conducerea interimară a PSd a stabilit ca noul congres ordinar al partidului să aibă loc în data de 29 februarie 2020. Atunci, social-democrații vor fi chemați să-și aleagă, prin vot, noul președinte al PSd, vicepreședinții, secretarul general și organele de conducere. reamintim că, săptămâna trecută, Viorica dăncilă a renunțat la funcția de președinte al Partidului Social democrat, după ce mai mulți membri din conducerea partidului i-au reproșat scorul foarte slab obținut la alegerile prezidențiale.

La închiderea ediției, ședința Cex era în plină desfășurare și, conform unor surse politice, pe ordinea de zi a dezbaterii se afla și un punct extrem de sensibil. Anume, acela al sancționării liderului PSd Giurgiu, niculae Bădălău, care conduce una dintre puținele organizații teritoriale care au realizat peste 50% la alegerile din 24 noiembrie. Propunerea de sancționare vine ca urmare a unei declarații făcute de Bădălău despre o anumită categorie de români care locuiesc în diaspora și catalogate drept inadmisibile. unii dintre colegii său au propus chiar excluderea acestuia din partid.

Conform acelorași surse, pe lista celor care urmau să fie „trași de urechi” în ședința de ieri a Cex-ului s-ar fi numărat și secretarul general adjunct al PSd, Codrin Ștefănescu, dar și deputatul Cătălin rădulescu.

 

×