x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consilierii lui Văcăroiu, daţi afară

Consilierii lui Văcăroiu, daţi afară

de Aniela Nine    |    30 Oct 2008   •   00:00

Una din primele decizii luate ieri de noul preşedinte al Senatului, Ilie Sârbu, a fost, conform unor surse parlamentare, să-i dea afară pe cei care l-au consiliat până mai ieri pe Nicolae Văcăroiu.



În această situaţie sunt cel care a fost şeful de Cabinet al lui Văcăroiu, Sorin Panaitescu, consilierii economic şi respectiv pe probleme de politică externă Virgil Popescu şi Gheorghe Prisăcaru şi purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte, Andrei Alexandru. Sursele citate spun că cel care le-a comunicat celor patru, după şedinţa Biroului Permanent, decizia lui Ilie Sârbu a fost secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu. Mesajul comunicat de Vasiliu a fost scurt: "Începând de azi, domnul preşedinte al Senatului nu mai are nevoie de serviciile dumneavoastră".
Vasiliu se pare însă că ar fi încercat să-l convingă pe Sârbu să renunţe la această decizie, explicându-i că în organigramă mai existau încă trei posturi libere de consilieri care ar fi putut fi ocupate de oricine ar fi dorit Sârbu. Acesta însă nu a acceptat soluţia oferită de secretarul general şi a preferat să folosească reglementarea legală conform căreia preşedintele Senatului poate decide încetarea contractului de muncă pentru consilierii săi. Contactat telefonic, unul dintre cei vizaţi, Andrei Alexandru, ne-a confirmat decizia lui Ilie Sârbu şi a precizat că, în cazul său, fiind funcţionar parlamentar, conform legii, trebuie să i se găsească un alt post în cadrul Senatului.

×
Subiecte în articol: politic