x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Constantin Buzoianu a fost revocat de Parlament. Tudor Baltă preia interimar conducerea instituţiei

Constantin Buzoianu a fost revocat de Parlament. Tudor Baltă preia interimar conducerea instituţiei

16 Oct 2012   •   14:56
Constantin Buzoianu a fost revocat de Parlament. Tudor Baltă preia interimar conducerea instituţiei
Sursa foto: Jurnalul National/Dragos Stoica

Preşedintele Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost revocat din funcţie, potrivit deciziei senatorilor şi deputaţilor întruniţi marţi în şedinţă comună, instituţia urmând să fie condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă.
Revocarea, propusă plenului Parlamentului de către Comisiile reunite pentru buget, finanţe, a întrunit 222 voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă".

Şefia acestei Comisii va fi asigurată, la propunerea parlamentarilor finanţişti, de vicepreşedintele instituţiei Tudor Baltă, potrivit Mediafax.
Parlamentarii şi-au exprimat opţiunea pe buletine de vot, în absenţa parlamentarilor PDL, care au decis să boicoteze lucrările plenului reunit.

Parlamentarii au primit buletine de vot pe care era înscris numele Constantin Buzoianu, în funcţie de opţiune, urmând să îl taie sau nu cu o linie numele.

Votul pentru revocarea din funcţia de preşedinte al CSA a lui Constantin Buzoianu s-a desfăşurat în paralel cu cel pentru validarea lui Claudiu Săftoiu în funcţia de preşedinte director general al SRTv.

Senatorul PNL Eugen Nicolăescu a propus, marţi, plenului Parlamentului, în numele Comisiilor pentru buget, revocarea preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, urmând ca interimatul să fie asigurat de vicepreşedintele Tudor Baltă până la numirea unui nou preşedinte.

Nicolăescu a prezentat senatorilor şi deputaţilor raportul întocmit de cele două Comisii permanente, în urma sesizărilor făcute şi a conducerii CSA.

Potrivit acestuia, comisiile au constatat că piaţa asigurărilor din România manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglenetării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor.

"Nu au fost îndeplinite cu eficienţă competenţele privivind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăţi de asigurare nu îşi respectă atribuţiile legale şi contractuale pe care le au faţă de asiguraţi. Nu au fost identificate soluţiile pentru o funcţionare normală a pieţei de asigurări privind atribuţiile ce revin prin lege acestei autorităţi", a menţionat liberalul.
Cele două comisii au decis, cu majorita de voturi, şi revocarea lui Buzoianu din calitatea de membru al CAS.
Acesta a fost numit preşedinte prin votărârea Parlamentului din 27 noiembrie 2011.

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că va fi revocat din funcţie şi susţine că piaţa asigurărilor se confruntă cu "probleme grave", care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca scandalul FNI să pară un mic accident.

"Astăzi, în şedinţa celor două comisii de buget-finanţe ale Parlamentului, am fost invitat să particip la analizarea unui raport întocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, care nu îmi era favorabil. Ordinea de zi a şedinţei comisiilor nu a fost publicată din timp, aşa cum prevăd uzanţele. Practic, m-au chemat şi am fost executat, respectiv comisiile au hotărât să înainteze Parlamentului propunerea de revocare din funcţia de preşedinte al Consiliului CSA", a declarat Constantin Buzoianu.
El susţine că raportul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a fost întocmit pe baza unor "plângeri nefondate".

×