x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CONSULTĂRI LA COTROCENI/Mâine am putea afla numele noului premier

CONSULTĂRI LA COTROCENI/Mâine am putea afla numele noului premier

de Monica Iordache Apostol    |    Gabriela Antoniu    |    Lavinia Dimancea    |    09 Dec 2008   •   00:00
CONSULTĂRI LA COTROCENI/Mâine am putea afla numele noului premier

Preşedintele Traian Băsescu i-a anunţat pe liderii partidelor parlamentare, prezenţi aseară la consultările de la Palatul Cotroceni, că, cel mai probabil, mâine va desemna noul premier. Democrat-liberalii speră ca şeful statului să-l aleagă din rândul lor.

Fix o oră au durat consultările şefului statului cu liderii partidelor parlamentare şi ai minorităţilor, însă la finalul acestora nici liderii, nici preşedintele nu au dorit să facă declaraţii. Singurele lucruri spuse la Cotroceni au fost cele de la debutul întâlnirii când Băsescu le-a transmis politicienilor că, din punctul său de vedere, “prima etapă s-a depăşit şi ne apropiem de începerea negocierilor între partide”. “Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru efortul pe care l-aţi depus în timpul week-end-ului, pentru că urgenţa ca România să aibă un guvern aşezat în funcţie este maximă, pentru un motiv simplu: criza începe să producă tot mai multe efecte în România, criza economică globală, iar clasa politică nu-şi poate permite să rămână pentru o perioadă foarte îndelungată în negocieri. Cred că prima etapă s-a depăşit şi ne apropiem, aşa cum am înţeles din declaraţiile tuturor partidelor, de începerea negocierilor între partide, ceea ce este un lucru foarte bun”, le-a spus preşedintele lui Emil Boc, Adriean Videanu şi Theodor Stolojan (PD-L), Mircea Geoană, Daniela Popa şi Ilie Sârbu (PSD+PC), Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu şi Teodor Meleşcanu (PNL), Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely (UDMR) şi  reprezentanţilor minorităţilor.

NICI UN NUME
Dincolo de porţile Cotrocenilor, liderii partidelor au avut însă ceva de spus. Informaţia cea mai importantă venită de la aceştia a fost aceea că preşedintele Băsescu ar putea să facă mâine cunoscut numele premierului pe care îl va desemna. Potrivit participanţilor la consultări, şeful statului nu a avansat nici un nume, dar i-a asigurat pe liderii politici că nu îl vor afla din presă, ci de la el personal, fie îi va suna, fie îi va chema la Palat. Liderul UDMR, Marko Bela, relatează astfel că preşedintele Băsescu i-a întrebat pe cei prezenţi dacă sunt de acord ca eventual mâine să anunţe persoana desemnată pentru postul de prim-ministru şi că toţi membrii delegaţiilor au fost de acord. Mai mult, ne-a declarat Marko Bela, şeful statului i-a rugat să continue negocierile în perioada următoare, precizând că acesta nu a avut nici o obiecţie asupra faptului că PSD a condiţionat o eventuală alianţă cu PD-L de eliminarea UDMR din formula guvernamentală.

GUVERN PĂNĂ LA 24 DECEMBRIE
Şi preşedintele PC, Daniela Popa, confirmă că şeful statului i-a consultat în privinţa zilei de mâine şi că toată lumea şi-a dat acordul, existând probabilitatea ca decretul de desemnare să apară în Monitorul Oficial în cursul aceleiaşi zile astfel încât până la 22 decembrie noul premier să se prezinte cu echipa şi programul de guvernare în Parlament pentru a primi votul de încredere.

Liderul PC spune că nu s-a discutat în schimb o formulă concretă de guvernare, preşedintele constatând doar că prima fază de consultări a luat sfârşit şi că începe etapa negocierilor între partidele care şi-au exprimat interesul de a participa la guvernare. “Doreşte ca până la 24 decembrie, România să aibă guvern”, ne-a precizat Daniela Popa. Întrebată dacă a fost pusă în discuţie condiţia PSD ca UDMR să nu fie cooptat la guvernare în cazul unei coaliţii cu PD-L, Daniela Popa a arătat că liderii Uniunii au spus că nu înţeleg de ce un partid refuză participarea lor în viitorul guvern.

O replică ar fi venit de la liberali care le-ar fi spus UDMR-iştilor că se mai gândesc dacă îi iau ei în opoziţie.

PROTOCOL PD-L – PSD
Şi liderul PD-L, Emil Boc, a declarat că viitorul premier va fi desemnat înainte de joi, când preşedintele şi premierul vor pleca la Bruxelles pentru Consiliul European de iarnă. Boc şi-a exprimat speranţa ca persoana viitorului şef al Executivului să provină din PD-L, dar consideră că este dreptul preşedintelui să desemneze persoana potrivită. În opinia sa, cele trei mandate parlamentare în plus ale partidului îndreptăţesc PD-L să dea premierul. Şi el a arătat că în discuţiile de la Cotroceni nu au fost avansate nume şi nici formule guvernamentale. Boc a mai anunţat că astăzi vor avea loc noi negocieri între PD-L şi PSD, respectiv UDMR, declarându-se dezamăgit că negocierile cu PNL au eşuat. Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunţat şi el, via Mediafax, că intenţia preşedintelui  Băsescu este de a desemna mâine viitorul premier, iar social-democraţii şi-ar dori ca până atunci, “dacă este posibil”, să fie finalizat protocolul de coaliţie cu PD-L. În ceea ce priveşte programul de guvernare, Geoană a explicat că armonizarea poziţiilor dintre cele două formaţiuni şi algoritmul de guvernare urmează să fie discutate într-un orizont de 10 zile, cât are la dispoziţie premierul, conform Constituţiei, pentru finalizarea programului de guvernare şi a structurii de guvern. “Deci negocierile le vom continua şi după anunţarea majorităţii”, a precizat Geoană. Liderul PSD a mai arătat că şeful statului nu a invocat numele viitorului premier, “nu s-a exprimat cu privire la rezultatul negocierilor avute până acum” şi nici nu s-a pronunţat asupra subiectului legat de participarea UDMR la guvernare în formula unei majorităţi PSD-PD-L. “Am spus un lucru simplu: dacă se ajunge la o formulă de mare coaliţie, PSD-PD-L, deja există o masivă majoritate. Credem că o majoritate excesivă în Parlament reprezintă deja o exagerare”, a arătat Geoană. Deşi oficial se neagă că s-au discutat variante de guvernare, surse liberale participante spun că formula viitorului guvern va fi  PD-L – PSD – UDMR.

 

Care sunt următorii paşi prevăzuţi de Constituţie

Potrivit articolului 103, din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. În aceste condiţii, dacă preşedintele Băsescu va semna miercuri, 10 decembrie, decretul de numire în funcţie a premierului, până la 20 decembrie inclusiv, Parlamentul trebuie să acorde votul de încredere listei şi programului Guvernului. 20 decembrie cade într-o zi de sâmbătă şi dacă senatorii şi deputaţii nu vor fi convocaţi în această zi, e posibil ca Parlamentul să se întrunească mai devreme sau cel târziu luni, 22 decembrie. Traian Băsescu a convocat deja noul Parlament la 15 decembrie. Mai departe, articolul 104 din Constituţie prevede că prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului. În 2004, membrii Guvernului au depus jurământul în faţa şefului statului la 29 decembrie, la o zi după ce au primit votul de încredere în Parlament.

 

Calculele hârtiei

Pornind de la declaraţiile de astăzi, sub rezerva negocierilor care vor continua, calculele arată că un executiv format din PD-L şi PSD nu ar avea nici o problemă în a obţine votul Parlamentului, cel puţin din punct de vedere al procentului şi al numărului de mandate pe care le-ar avea. Astfel, un PD-L cu 33,57% din voturi plus un PSD+PC cu 34,16% ar însemna o majoritate de 67,73% (în Camera Deputaţilor), mult peste cea cerută de Constituţie, respectiv de 50% plus 1% din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. În privinţa numărului total de mandate deţinute, PD-L ar veni cu cele 115 mandate de deputat şi cele 51 de senator, iar PSD+PC cu cele 114 mandate de deputat şi cele 49 de mandate de senator. Per total, Guvernul PSD+PC şi PD-L ar putea conta pe cele 329 de mandate, mult mai mult faţă de cele 236 (jumătate plus unu) necesare pentru obţinerea învestiturii de Executiv în Parlament. UDMR are 22 de mandate de deputat şi nouă de senator.

  •  Aniela Nine
×