Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda discuţiilor se află încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.
'Propun tuturor factorilor politici atât de guvernare, cât şi din Opoziţie, să-şi asume clar menţinerea acestui minim obiectiv pentru cel puţin 10 ani, astfel încât să putem sigura predictibilitatea cheltuielilor militare, mai ales în ceea ce priveşte pregătirea şi programele strategice de înzestrare', sublinia preşedintele Iohannis la ceremonia de învestire în funcţie a noului şef al Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă.
Citește pe Antena3.ro

