x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Corina Creţu va participa săptămâna viitoare la conferinţa la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune, de la Dubrovnik

Corina Creţu va participa săptămâna viitoare la conferinţa la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune, de la Dubrovnik

01 Mar 2019   •   15:06
Corina Creţu va participa săptămâna viitoare la conferinţa la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune, de la Dubrovnik

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, va participa, în perioada 4 - 5 martie, la o conferinţă la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune în următoarea perioadă bugetară 2021 - 2027, ce va avea loc la Drubrovnik, în Croaţia.
Discuţiile se vor concentra în mod special pe consolidarea conexiunilor dintre politica de coeziune şi reformele structurale.

"Aştept cu deosebit interes vizita la Dubrovnik în vederea participării la conferinţa la nivel înalt organizată de Prietenii politicii de coeziune (Friends of Cohesion). Astfel de forumuri de dezbatere sunt esenţiale pentru conturarea viitorului acestei politici şi pentru asigurarea succesului investiţiilor sale", a declarat Corina Creţu înaintea vizitei.

În Croaţia, înaltul oficial european se va întâlni cu ministrul croat pentru Dezvoltare Regională şi Fonduri Europene, Gabrijela Zalac, cu ministrul polonez pentru Investiţii şi Dezvoltare Economică, Jerzy Kwiecinski, cu ministrul sloven pentru Politica de Coeziune, Iztok Puric, precum şi cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor din 26 de state membre UE. AGERPRES

×
Subiecte în articol: corina cretu