Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
ISTORIE ● Chiar şi după 18 ani, opiniile sunt împărţite când vine vorba despre primul for legislativ de tranziţie
Mâine se împlinesc 18 ani de la înfiinţarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, un organism cu bune şi cu rele, ale cărui şedinţe tensionate făceau rating, fiind urmărite la televiziunea publică mai abitir ca o telenovelă.
Mâine se împlinesc 18 ani de la înfiinţarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, un organism cu bune şi cu rele, ale cărui şedinţe tensionate făceau rating, fiind urmărite la televiziunea publică mai abitir ca o telenovelă.
ISTORIE ● Chiar şi după 18 ani, opiniile sunt împărţite când vine vorba despre primul for legislativ de tranziţie
Mâine se împlinesc 18 ani de la înfiinţarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, un organism cu bune şi cu rele, ale cărui şedinţe tensionate făceau rating, fiind urmărite la televiziunea publică mai abitir ca o telenovelă.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) a fost înfiinţat prin Decretul-Lege 81, publicat în Monitorul Oficial din 10 februarie 1990. Organism care a marcat practic începuturile parlamentarismului postdecembrist, CPUN a avut 269 de membri. Jumătate dintre aceştia erau membrii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, iar cealaltă jumătate reprezenta toate partidele înfiinţate după decembrie 1989. CPUN a avut rolul de a adopta legile şi decretele necesare în perioada de tranziţie, până la alegerile din 20 mai 1990. Înţelegerea privind constituirea CPUN a fost parafată la 1 februarie 1990 şi survenea unor manifestaţii de stradă la care au participat deopotrivă reprezentanţii Puterii şi ai Opoziţiei, mărul discordiei fiind preluarea puterii politice de către CFSN, după revoluţia din decembrie 1989. Conducerea CPUN era asigurată de un Birou Executiv, alcătuit din 21 de membri. Preşedinte era Ion Iliescu, iar vicepreşedinţi Ion Caramitru, Radu Câmpeanu, Cazimir Ionescu, Ion Mânzatu şi Kiraly Karoly. CPUN a funcţionat în perioada 9 februarie-11 mai 1990 şi a emis 70 de decrete. Printre acestea se numără decretele prin care se abrogau o serie de acte normative dinainte de decembrie 1989, scurtarea săptămânii de lucru de la 6 la 5 zile, cele privind alegerea Parlamentului şi preşedintelui României, de instituire a "Fondului Libertatea", înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret etc.
CUM A ÎNCEPUT. Membrii fostului Consiliului îşi amintesc pentru Jurnalul Naţional trecutul cepeunist. "Comunicatul către ţară al CFSN – document programatic al Revoluţiei Române – consemna obiectivul construirii unei democraţii pluraliste, principiu care şi-a găsit concretizarea în adoptarea, printre primele acte legislative, emise la 31 decembrie 1989 de către CFSN – a Decretului Lege privind constituirea de partide politice. Pe această bază, în cursul lunii ianuarie 1990, s-au constituit 30 de partide politice. Întrucât invitarea partidelor de a-şi desemna reprezentanţi care să fie incluşi în structura CFSN – ca organ al puterii de stat – nu a dat rezultate, la 1 februarie 1990, în urma unei reuniuni a conducerii CFSN cu reprezentanţii tuturor partidelor – pornind de la o înţelegere preliminară cu reprezentanţii PNŢCD, PNL şi PSDR – s-a adoptat hotărârea comună de restructurare a CFSN, prin lărgirea sa pe bază paritară, cu reprezentanţi ai tuturor partidelor, sub denumirea de Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională. Această hotărâre a fost consemnată în ultimul Decret-Lege adoptat de CFSN – privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Pe această bază, la 9 februarie 1990 s-a organizat, în dealul Mitropoliei, reuniunea de constituire a CPUN. Faţă de 1 februarie, între timp, mai apăruseră încă opt partide, ca şi un număr de organizaţii reprezentative ale minorităţilor naţionale. În componenţa CPUN au fost incluşi reprezentanţii tuturor acestor formaţiuni, plus cei ai foştilor deţinuţi politici (AFDPR). În a doua sa şedinţă, CPUN a ales un Birou Executiv (compus din preşedinte, 5 vicepreşedinţi, un secretar şi 14 membri). A apărut, deci, un moment calitativ nou în organizarea structurii politice de conducere a ţării, pe bază pluralistă, CPUN reprezentând un fel de parlament sui-generis. Principala sa misiune, ca structură provizorie era să asigure conducerea ţării în următoarele luni, pregătirea şi organizarea primelor alegeri libere – din mai 1990. Din acest punct de vedere, în ciuda caracterului improvizat şi a atmosferei tensionate în care s-a lucrat, CPUN a fost o veritabilă tribună de exprimare liberă a unei mari diversităţi de opinii, constituind o veritabilă (adevărată?) şcoală de învăţare a principiilor democratice şi a unor reguli parlamentare, într-o atmosferă foarte animată. Era o premieră, din acest punct de vedere, pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării. De aceea dezbaterile televizate ale CPUN erau urmărite cu mare interes în întreaga ţară. Experienţa acumulată de CPUN şi de cei ce au lucrat în aparatul său a fost de un real folos pentru viitoarea activitate a Parlamentului, care a funcţionat şi ca Adunare Constituantă, ca şi pentru alte structuri viitoare ale statului – Administraţia prezidenţială, viitoarea Curte Constituţională, Consiliul Legislativ, structuri executive", povesteşte preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
GREŞELI. Un alt fost membru al CPUN, Romeo Raicu, avea 25 de ani la Revoluţie. Este vicepreşedinte al actualului PD-L. Anul trecut şi-a dat demisia din Parlament, afirmând că refuză să facă parte dintr-un Legislativ lipsit de susţinere populară. Îşi începe povestea despre CSFN astfel: "Mi-aş dori să pot să mai fiu acolo, cu mintea de acum. Eram tineri, formam un grup zgomotos împreună cu Cristi Iliescu, Ionel Popa, Radu Silaghi, Mihai Bălăşescu. Ne certam mereu cu «bătrânii». Aplaudam, vociferam... La final am vrut să păstrez celebra clepsidră care limita timpul vorbitorilor. Mi-a furat-o însă Cristi Iliescu şi a fugit cu ea din sală". Din păcate, spune Raicu, CFSN şi-a rata menirea în momentul transformării în partid politic. "Am fost unul dintre cei opt care s-au împotrivit. Ţin minte că Domokos Gheza s-a mai împotrivit, Cazimir Ionescu şi Ana Blandiana s-au abţinut...Promisiunea făcută de CFSN era să fie doar un gestionar al puterii până la alegerile libere, nu să folosească această putere pentru a-şi perpetua poziţia. În CFSN erau laolaltă reprezentanţi ai fostului partid comunist, pe de o parte, şi revoluţionarii de pe baricade cu disidenţii fostului regim, de cealaltă parte. Ţineţi minte, erau acolo Doinea Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu... În momentul în care s-a decis tranformarea în partid, pe aceşti oameni, care se opuneau foştilor membri PCR ca Marţian şi Bârlădeanu, i-am pierdut. Apoi a fost decizia în care din CPUN să facă parte câte trei reprezentanţi din partea fiecărui partid înfiinţat în decembrie-ianuarie. În felul acesta s-a diminuat ponderea partidelor istorice, dar s-a şi diluat câştigul Revoluţiei. Cei care au venit aveau mari legături cu PCR şi cu fosta Securitate. După cum s-a văzut, Securitatea a lucrat foarte bine în zilele acelea. Aşa se face că CFSN a reuşit să rămână în istorie ca un bun gestionar al evenimentelor de la Tg. Mureş, al grevelor şi mitingurilor de atunci, în schimb momentul Piaţa Revoluţiei a fost ratat. Dacă CPUN ar fi fost altul atunci, compus din disidenţi şi revoluţionari, alta ar fi fost şi evoluţia noastră. S-ar fi adoptat multe din punctele celor din Piaţă, iar azi nu am mai fi vorbit de suspiciunile care planează asupra clasei politice. Am fi făcut deconspirare şi lustraţie atunci". Dintre deciziile luate, şi-aminteşte foarte repede două: "Cea în care s-a decis limita de vârstă – 35 de ani – pentru a candida la Senat şi Preşedinţie. Eu am considerat-o o vârstă deja pervertită. Trebuia să fie 18 ani limita, iar pentru vot 16. Doar ei făcuseră Revoluţia, nu? Apoi celebrul decret-lege 150, prin care baza UTC a fost acordată fundaţiilor de tineret. S-a văzut în timp ce s-a întâmplat cu ea şi că trebuia să fi rămas la Ministerul Educaţiei sau la consiliile locale pentru a fi cu adevărat a tinerilor, nu doar a unui grup".
Mâine se împlinesc 18 ani de la înfiinţarea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, un organism cu bune şi cu rele, ale cărui şedinţe tensionate făceau rating, fiind urmărite la televiziunea publică mai abitir ca o telenovelă.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) a fost înfiinţat prin Decretul-Lege 81, publicat în Monitorul Oficial din 10 februarie 1990. Organism care a marcat practic începuturile parlamentarismului postdecembrist, CPUN a avut 269 de membri. Jumătate dintre aceştia erau membrii Consiliului Frontului Salvării Naţionale, iar cealaltă jumătate reprezenta toate partidele înfiinţate după decembrie 1989. CPUN a avut rolul de a adopta legile şi decretele necesare în perioada de tranziţie, până la alegerile din 20 mai 1990. Înţelegerea privind constituirea CPUN a fost parafată la 1 februarie 1990 şi survenea unor manifestaţii de stradă la care au participat deopotrivă reprezentanţii Puterii şi ai Opoziţiei, mărul discordiei fiind preluarea puterii politice de către CFSN, după revoluţia din decembrie 1989. Conducerea CPUN era asigurată de un Birou Executiv, alcătuit din 21 de membri. Preşedinte era Ion Iliescu, iar vicepreşedinţi Ion Caramitru, Radu Câmpeanu, Cazimir Ionescu, Ion Mânzatu şi Kiraly Karoly. CPUN a funcţionat în perioada 9 februarie-11 mai 1990 şi a emis 70 de decrete. Printre acestea se numără decretele prin care se abrogau o serie de acte normative dinainte de decembrie 1989, scurtarea săptămânii de lucru de la 6 la 5 zile, cele privind alegerea Parlamentului şi preşedintelui României, de instituire a "Fondului Libertatea", înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret etc.
CUM A ÎNCEPUT. Membrii fostului Consiliului îşi amintesc pentru Jurnalul Naţional trecutul cepeunist. "Comunicatul către ţară al CFSN – document programatic al Revoluţiei Române – consemna obiectivul construirii unei democraţii pluraliste, principiu care şi-a găsit concretizarea în adoptarea, printre primele acte legislative, emise la 31 decembrie 1989 de către CFSN – a Decretului Lege privind constituirea de partide politice. Pe această bază, în cursul lunii ianuarie 1990, s-au constituit 30 de partide politice. Întrucât invitarea partidelor de a-şi desemna reprezentanţi care să fie incluşi în structura CFSN – ca organ al puterii de stat – nu a dat rezultate, la 1 februarie 1990, în urma unei reuniuni a conducerii CFSN cu reprezentanţii tuturor partidelor – pornind de la o înţelegere preliminară cu reprezentanţii PNŢCD, PNL şi PSDR – s-a adoptat hotărârea comună de restructurare a CFSN, prin lărgirea sa pe bază paritară, cu reprezentanţi ai tuturor partidelor, sub denumirea de Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională. Această hotărâre a fost consemnată în ultimul Decret-Lege adoptat de CFSN – privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Pe această bază, la 9 februarie 1990 s-a organizat, în dealul Mitropoliei, reuniunea de constituire a CPUN. Faţă de 1 februarie, între timp, mai apăruseră încă opt partide, ca şi un număr de organizaţii reprezentative ale minorităţilor naţionale. În componenţa CPUN au fost incluşi reprezentanţii tuturor acestor formaţiuni, plus cei ai foştilor deţinuţi politici (AFDPR). În a doua sa şedinţă, CPUN a ales un Birou Executiv (compus din preşedinte, 5 vicepreşedinţi, un secretar şi 14 membri). A apărut, deci, un moment calitativ nou în organizarea structurii politice de conducere a ţării, pe bază pluralistă, CPUN reprezentând un fel de parlament sui-generis. Principala sa misiune, ca structură provizorie era să asigure conducerea ţării în următoarele luni, pregătirea şi organizarea primelor alegeri libere – din mai 1990. Din acest punct de vedere, în ciuda caracterului improvizat şi a atmosferei tensionate în care s-a lucrat, CPUN a fost o veritabilă tribună de exprimare liberă a unei mari diversităţi de opinii, constituind o veritabilă (adevărată?) şcoală de învăţare a principiilor democratice şi a unor reguli parlamentare, într-o atmosferă foarte animată. Era o premieră, din acest punct de vedere, pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării. De aceea dezbaterile televizate ale CPUN erau urmărite cu mare interes în întreaga ţară. Experienţa acumulată de CPUN şi de cei ce au lucrat în aparatul său a fost de un real folos pentru viitoarea activitate a Parlamentului, care a funcţionat şi ca Adunare Constituantă, ca şi pentru alte structuri viitoare ale statului – Administraţia prezidenţială, viitoarea Curte Constituţională, Consiliul Legislativ, structuri executive", povesteşte preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.
GREŞELI. Un alt fost membru al CPUN, Romeo Raicu, avea 25 de ani la Revoluţie. Este vicepreşedinte al actualului PD-L. Anul trecut şi-a dat demisia din Parlament, afirmând că refuză să facă parte dintr-un Legislativ lipsit de susţinere populară. Îşi începe povestea despre CSFN astfel: "Mi-aş dori să pot să mai fiu acolo, cu mintea de acum. Eram tineri, formam un grup zgomotos împreună cu Cristi Iliescu, Ionel Popa, Radu Silaghi, Mihai Bălăşescu. Ne certam mereu cu «bătrânii». Aplaudam, vociferam... La final am vrut să păstrez celebra clepsidră care limita timpul vorbitorilor. Mi-a furat-o însă Cristi Iliescu şi a fugit cu ea din sală". Din păcate, spune Raicu, CFSN şi-a rata menirea în momentul transformării în partid politic. "Am fost unul dintre cei opt care s-au împotrivit. Ţin minte că Domokos Gheza s-a mai împotrivit, Cazimir Ionescu şi Ana Blandiana s-au abţinut...Promisiunea făcută de CFSN era să fie doar un gestionar al puterii până la alegerile libere, nu să folosească această putere pentru a-şi perpetua poziţia. În CFSN erau laolaltă reprezentanţi ai fostului partid comunist, pe de o parte, şi revoluţionarii de pe baricade cu disidenţii fostului regim, de cealaltă parte. Ţineţi minte, erau acolo Doinea Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu... În momentul în care s-a decis tranformarea în partid, pe aceşti oameni, care se opuneau foştilor membri PCR ca Marţian şi Bârlădeanu, i-am pierdut. Apoi a fost decizia în care din CPUN să facă parte câte trei reprezentanţi din partea fiecărui partid înfiinţat în decembrie-ianuarie. În felul acesta s-a diminuat ponderea partidelor istorice, dar s-a şi diluat câştigul Revoluţiei. Cei care au venit aveau mari legături cu PCR şi cu fosta Securitate. După cum s-a văzut, Securitatea a lucrat foarte bine în zilele acelea. Aşa se face că CFSN a reuşit să rămână în istorie ca un bun gestionar al evenimentelor de la Tg. Mureş, al grevelor şi mitingurilor de atunci, în schimb momentul Piaţa Revoluţiei a fost ratat. Dacă CPUN ar fi fost altul atunci, compus din disidenţi şi revoluţionari, alta ar fi fost şi evoluţia noastră. S-ar fi adoptat multe din punctele celor din Piaţă, iar azi nu am mai fi vorbit de suspiciunile care planează asupra clasei politice. Am fi făcut deconspirare şi lustraţie atunci". Dintre deciziile luate, şi-aminteşte foarte repede două: "Cea în care s-a decis limita de vârstă – 35 de ani – pentru a candida la Senat şi Preşedinţie. Eu am considerat-o o vârstă deja pervertită. Trebuia să fie 18 ani limita, iar pentru vot 16. Doar ei făcuseră Revoluţia, nu? Apoi celebrul decret-lege 150, prin care baza UTC a fost acordată fundaţiilor de tineret. S-a văzut în timp ce s-a întâmplat cu ea şi că trebuia să fi rămas la Ministerul Educaţiei sau la consiliile locale pentru a fi cu adevărat a tinerilor, nu doar a unui grup".
Despre "spoială şi sinceritate"
Pentru fostul preşedinte al ţărăniştilor, Ion Diaconescu, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională este rememorat mai mult ca o "spoială de democraţie, o faţadă". În realitate, spune Diaconescu, a fost o continuare a regimului înscăunat în noaptea de 22 decembrie, adică cel din linia a doua a Partidului Comunist. "Ideea de colaborare, de sinteză a forţelor politice nu era realizată. Era mai mult făcută de faţadă, ca să pară o mişcare democratică, care să pară aşa în opinia mondială. În realitate, toată forţa politică a acestui organism era rezervată FSN-ului", povesteşte Ion Diaconescu. Raportul era exprimat clar în numărul de delegaţi care revenea fiecărei forţe politice, câte trei de fiecare partid, în timp ce FSN avea 106 singur. Ca atare, din numărul total de delegaţi, FSN avea majoritatea covârşitoare. Despre şedinţele CPUN, transmise în direct la TVR, îşi aminteşte că durau până noaptea târziu. "Oamenii simţeau nevoia să se afişeze, chit că aveau ceva de spus, chit că nu. Mulţi dintre cei de acolo mi-au rămas în memorie că s-au dus, au insistat la microfon să li se dea accesul şi n-au spus nimic interesant. Numai ca să se afişeze, să se lanseze în viaţa politică. Şi când apărea câte unul cunoscut până atuncea ca mare susţinător al regimului Ceauşescu, i se striga din bănci «Spune, colonele, haide, colonele». Lumea râdea, făcea zgomot. Şi atunci intervenea Dinescu: «Domne, ce aveţi cu el, lăsaţi-l să vorbească. Haide, domnu’ colonel, la microfon», replică care avea darul să amuze mult de tot", ne-a povestit râzând Ion Diaconescu.
"PASIUNE". Senatorul PNL Radu Câmpeanu îşi aminteşte că la şedinţele CPUN participanţii puneau multă pasiune, dar era şi un soi de "sinceritate", care mă îndoiesc astăzi nu mai există în politică. "Abia se terminase cu regimul odios comunist, intolerant, care distrusese complet libertatea cetăţenească. De aceea era un fel de explozie a libertăţii, câteodată prost sau exagerat înţeleasă. Cum Ion Iliescu, care era preşedinte CPUN, dar şi preşedintele ţării, nu prea avea timp să vină la şedinţe, fiind vicepreşedinte le prezidam eu, şi mărturisesc că aveam greutăţi destul de mari să potolesc această efervescenţă, care exista câteodată fără o argumentare serioasă, oamenii nu cunoşteau încă bine practica democraţiei, şi mă tem că unii nici astăzi nu o cunosc. Erau unii care ţipau, şi Mircea Dinescu era unul dintre ţipători, dar fără intervenţii speciale. Erau mulţi de genul ăsta, numi mai amintesc nume, dar nu erau rău-intenţionaţi, doar necultivaţi, needucaţi în materie", a mai spus Câmpeanu.
El şi-a mai amintit că atunci când s-a terminat CPUN a avut sentimentul că a trăit "prima mare experienţă parlamentară a poporului român" după 45 de ani de teroare comunistă, iar aceasta a fost o mulţumire foarte mare pentru el, mai ales că venise în ţară după 17 ani de exil.
"PASIUNE". Senatorul PNL Radu Câmpeanu îşi aminteşte că la şedinţele CPUN participanţii puneau multă pasiune, dar era şi un soi de "sinceritate", care mă îndoiesc astăzi nu mai există în politică. "Abia se terminase cu regimul odios comunist, intolerant, care distrusese complet libertatea cetăţenească. De aceea era un fel de explozie a libertăţii, câteodată prost sau exagerat înţeleasă. Cum Ion Iliescu, care era preşedinte CPUN, dar şi preşedintele ţării, nu prea avea timp să vină la şedinţe, fiind vicepreşedinte le prezidam eu, şi mărturisesc că aveam greutăţi destul de mari să potolesc această efervescenţă, care exista câteodată fără o argumentare serioasă, oamenii nu cunoşteau încă bine practica democraţiei, şi mă tem că unii nici astăzi nu o cunosc. Erau unii care ţipau, şi Mircea Dinescu era unul dintre ţipători, dar fără intervenţii speciale. Erau mulţi de genul ăsta, numi mai amintesc nume, dar nu erau rău-intenţionaţi, doar necultivaţi, needucaţi în materie", a mai spus Câmpeanu.
El şi-a mai amintit că atunci când s-a terminat CPUN a avut sentimentul că a trăit "prima mare experienţă parlamentară a poporului român" după 45 de ani de teroare comunistă, iar aceasta a fost o mulţumire foarte mare pentru el, mai ales că venise în ţară după 17 ani de exil.
Iosif Boda: "Atipic şi necesar"
Fost membru al CPUN, analistul politic Iosif Boda consideră că CPUN a fost o "experienţă politică inedită, puţin cam atipică, ciudată în felul său", formula a fost una ad-hoc, convenită între FSN-işti, pe de-o parte şi reprezentanţii partidelor istorice şi a câtorva partide mai mititele create pe bandă rulantă, pe de altă parte. "Dacă mă uit înapoi aşa, nu cu nostalgie, ci cu seriozitate, în foarte multe privinţe dezbaterile din perioada aceea, transmise continuu până pe la 2 dimineaţa de televiziunea publică, întrec în seriozitate şi în conţinut foarte multe dezbateri care au loc astăzi", a mai spus Boda. După părerea sa, a fost o experienţă nu numai utilă, dar şi necesară pentru că doar aşa se putea asigura trecerea de la nişte structuri provizorii de putere care îşi întemeiau "legitimitatea" în Revoluţie la structurile legitimate pe votul populaţiei. "Îmi amintesc ce bătălie teribilă s-a dat atunci când domul Mazilu a vrut să revină în CPUN, dar nu a fost acceptat de marea majoritate a membrilor structurii. Dumitru Mazilu plecase singur, încercând, în opinia mea, pe 12 ianuarie 1990, un fel de puci pentru a-l îndepărta pe Ion Iliescu şi a se institui în locul lui. A fost o dezbatere extrem de înverşunată şi foarte argumentată şi atunci când s-a discutat decretul-lege care se referea la alegerile parlamentare şi prezidenţiale", a mai spus Boda. El consideră că la acea vreme "erau o încrâncenare şi o pasiune chiar mai mari decât acum" pentru că abia se ieşise dintr-un sistem monopartid: "Dintr-o dată ne-am trezit în situaţia că fiecare poate să spună ce vrea fără consecinţe, fără să trebuiască să te uiţi în stânga şi în dreapta, dacă te ascultă cineva, fără să dai radioul mai tare(...) În pofida unor înfruntări teribile între FSN, care era impregnat de vechile structuri, fiind o continuare a PCR-ului şi seniorii partidelor istorice, în mod ciudat, se ajungea mai repede la un consens decât acum".
