x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: Greva parlamentarilor USL continuă

Crin Antonescu: Greva parlamentarilor USL continuă

13 Feb 2012   •   08:34
Crin Antonescu: Greva parlamentarilor USL continuă

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, in aceasta dimineata, ca greva parlamentarilor USL va continua. Co-presedintele USL a precizat ca exista patru conditii care ar trebui indeplinite de actuala guvernare pentru ca opozitia sa renunte la acest protest.

Liderul PNL a precizat ca prima conditie se refera la acceptarea, din partea actualei puteri, a scoaterii Parlamentului din zona "bataii de joc".

El a cerut ca actuala guvernare sa isi ia angajamentul ca va respecta rolul de legiuitor al Parlamentului si ca nu va guverna prin angajari de raspundere si prin Ordonante de Urgenta.

A doua conditie expusa de liderul PNL tine de intrarea in normalitate a activitatii Parlamentului, astfel incat parlamentarii puterii sa nu mai fie tratati ca "marionete", ci sa fie lasati sa se exprime prin vot in cazul unei eventuale motiuni de cenzura.

Antonescu a spus ca a treia conditie se refera la sanctionarea presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, si a deputatului Sever Voinescu, care ar trebui decazuti din pozitiile detinute in ierarhia Camerei.

A patra conditie, potrivit lui Antonescu, are in vedere rediscutarea situatiei "nefiresti" data de faptul ca un partid care nu a participat la alegeri este recunoscut in structurile de conducere ale Parlamentului.

Grupurile parlamentare ale PSD si PNL au aprobat, la inceputul sesiunii parlamentare, propunerea lui Victor Ponta ca opozitia sa intre in "protest parlamentar pe perioada nedeterminata".

×