x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: Guvernul va fi condus de primul-ministru; miniştrii liberali nu vor avea dublă comandă

Crin Antonescu: Guvernul va fi condus de primul-ministru; miniştrii liberali nu vor avea dublă comandă

de Agerpres    |    30 Apr 2012   •   18:13
Crin Antonescu: Guvernul va fi condus de primul-ministru; miniştrii liberali nu vor avea dublă comandă

Presedintele PNL, Crin Antonescu, copresedinte USL, a declarat, in aceasta seara,la Antena 3, ca Executivul care va fi format de Uniunea Social Liberala va avea un singur prim-ministru, Victor Ponta, iar ministrii, in speta cei liberali, nu vor avea dubla comanda.

"Am pornit de la principiul ca Victor Ponta este cel care poarta responsabilitatea si acesta este un guvern care va avea un singur prim-ministru si care va fi condus de primul-ministru si in care ministrii, cei liberali de exemplu, nu vor avea dubla comanda. Sa incercam sa facem si noi in Romania lucrurile ca la carte", a afirmat Crin Antonescu.

Liderul liberal a precizat ca nu a existat nicio tensiune intre el si premierul desemnat, Victor Ponta, presedinte al PSD si copresedinte USL, pe subiectul formarii noului Cabinet.

"Discutiile dintre mine si Victor Ponta pe acest subiect sunt, probabil, discutiile in care am avut cele mai putine divergente sau diferente de parere de cand suntem noi impreuna. N-a fost niciun moment de criza, niciun moment in care sa spunem 'bai as vrea asa, dar eu vreau asa'. Am pornit de la cateva principii si lucrurile au mers, as spune, perfect", a spus Crin Antonescu.

El a mentionat ca marti seara noul Cabinet, format de USL, va fi anuntat de premierul desemnat Victor Ponta.

×