x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu la Antena 3: Probabilitatea ca doamna Kovesi să conducă DNA este foarte mare. Nu-l înţeleg pe Ponta

Crin Antonescu la Antena 3: Probabilitatea ca doamna Kovesi să conducă DNA este foarte mare. Nu-l înţeleg pe Ponta

07 Oct 2012   •   14:26
Crin Antonescu la Antena 3: Probabilitatea ca doamna Kovesi să conducă DNA este foarte mare. Nu-l înţeleg pe Ponta

Probabilitatea ca Codruţa Kovesi să devină procuror-şef al DNA este "foarte mare", a declarat la Antena 3 Crin Antonescu, preşedintele PNL, care crede că fostul procuror general "a acţionat în mod partizan politic" în perioada de după referendum.

"Mi se pare că probabilitatea ca doamna Kovesi să devina şef al DNA este foarte mare. Sper să nu se întâmple asta. Nu-l pot înţelege pe Victor Ponta. Din punctul nostru de vedere, doamna Kovesi, în fruntea Parchetului General, cel puţin în perioada de dupa referendum, a acţionat în mod partizan politic, am spus-o aşa de tare încât domnul Ponta a mers pâna la a face autodenunţ la Parchet, simbolic, nu pot fi de acord cu decizia luată", a comentat Antonescu într-un talk-show al Antena 3.

Totuşi, Antonescu a spus că, în această privinţă, va respecta deciziile pe care le va lua ministrul Justiţiei, care are "raţiunile sale", pentru că nu sunt "atinse de nicio recomandare, nemulţumire", chiar dacă "nu pot fi de acord" cu Mona Pivniceru.

Preşedintele liberal mai spune că Victor Ponta şi ministrul Justiţiei se află sub "nişte presiuni din partea unor birocraţi de la Bruxelles, care cam duc de râpă Europa, în vreme ce urechează România".

Ministerul Justiţiei a publicat vineri lista candidaţilor pentru funcţiile de procuror general şi şef al DNA, pe aceasta figurând 11 candidaţi, printre care Codruţa Kovesi, Tiberiu Niţu şi Claudiu Dumitrescu, candidatura lui Dan Voinea pentru funcţia de procuror general fiind respinsă.

Fostul procuror general al României, Codruţa Kovesi, a fost detaştă la Ministerul Afacerilor de Externe, pentru o perioadă de trei ani, urmând a ocupa o funcţie de înalt reprezentant la Misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.

×