x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: "Nici eu, nici PNL nu am reuşit să convingem majoritatea tăcută"

Crin Antonescu: "Nici eu, nici PNL nu am reuşit să convingem majoritatea tăcută"

07 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, după anunţarea exit-poll-urilor, nemulţumit de rezultatul obţinut de partidul său la alegerile europarlamentare, pentru că nu au reuşit să mobilizeze majoritatea "dezgustată", care a rămas "tăcută".



"Este, din punctul meu de vedere, o nemulţumire şi un rezultat slab, nu în cifre, despre care vom discuta la finalul numărătorii, ci în aceea că nici eu, nici PNL nu am reuşit de această dată să convingem această majoritate tăcută, dezgustată, lipsită de speranţă să vină la vot", a comentat liderul PNL.

"Eu mi-am asumat împreună cu noua echipă de conducere a PNL, în urmă cu două luni şi jumătate, reformarea PNL şi a vieţii politice româneşti. Pentru noi această campanie nu se încheie, este o campanie care abia a început şi atâta vreme cât va exista un partid în această ţară care va înţelege să-şi facă cinsitit şi onest datoria pentru ceea ce înseamnă politica României, noi vom mergem înainte. Nu suntem dezamăgiţi. Există speranţă în România şi, chiar dacă astăzi speranţa e minoritară, înţelegem să luptăm în continuare pentru acestă speranţă", a anunţat preşedintele PNL.

Antonescu le-a mulţumit "celor care şi-au exercitat dreptul la vot o singură dată şi neplătiţi în ziua alegerilor". El a asigurat că votul dat candidaţilor PNL "va fi folosit cum trebuie" de europarlamentarii PNL.

Liderul PNL a susţinut că, alături de cei care s-au prezentat "cinstit" la vot, PNL a fost singur în faţa a două partide care, deşi se află la guvernare şi răspund de buna desfăşurare a alegerilor, au anunţat permanent "o sumedenie de fraude şi de ilegalităţi".

"Noi am avertizat asupra pregătirilor pentru aceste fraude. Am făcut tot ce am putut ca procesul electoral să decurgă corect, dar practic realitatea electorală a arătat că România este ca o ţară părăsită, pradă hoţilor. Încă o dată s-a arătat că majoritatea tăcută despre care vorbeam a rămas tăcută, a rămas majoritate. Fără ca această majoritate să-şi spună cuvântul, România va rămăne în continuare pradă celor care falsifică voinţa populară prin autocare pline de alegători, celor care mituiesc, celor care fură", şi-a exprimat Antonescu părerea. El a indicat inclusiv spre o "complicitate" venită din afara clasei politice.

×
Subiecte în articol: politic pnl