x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin Antonescu: "Oprescu ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale"

Crin Antonescu: "Oprescu ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale"

09 Iul 2009   •   00:00

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ar fi un 'candidat redutabil' dacă s-ar înscrie în campania electorală pentru prezidenţiale din toamnă.



'Cred că domnul Oprescu, ca şi alte personalităţi publice - ca domnul Isărescu sau Vosganian - sunt candidaţi redutabili. Oricine va intra în campanie trebuie tratat, eu o voi face în orice caz, ca un adversar serios, un competitor real şi în raport cu care este important să îmi prezint propriul proiect şi să conving alegătorii cu el. În rest, atenţia mea nu este concentrată către cine intră sau s-ar putea să intre în această cursă', a declarat Antonescu, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnalişti dacă se teme că îi va fi afectată imaginea în campania electorală de faptul că a fost cotat de IPP drept 'cel mai absent senator', liderul PNL a replicat că această chestiune este doar un 'atac de campanie'.

'Este o temă de atac de campanie care a fost exploatată din gros. E adevărat că nu am avut o prezenţă ridicată la Senat, dar au existat conjuncturi în ultima jumătate de an pe care le cunoaşteţi. Ce mă surprinde din analiza IPP-ului, dar fără să o contest, este că nu am cum să fi participat la un singur vot în plenul Senatului, fiindcă au fost cel puţin două moţiuni. Pentru mine nu e o problemă de imagine şi nu cred că aici se joacă campania prezidenţială', a declarat Antonescu.

De asemenea, preşedintele PNL a anunţat că la începutul săptămânii viitoare va fi făcută publică echipa de campanie a lui Crin Antonescu, condusă de Romeo Stavarache. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic