Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie pe blog că înfiinţarea USL este un "moment important" pentru scena politică şi avertizează că forţa sa electorală nu este de neglijat.
"PSD e un partid care, cu excepţia ultimei legislaturi, a avut cei mai mulţi parlamentari. Inclusiv atunci când era în opoziţie – în 1996-2000 sau în 2004-2007 – partidul creat de Ion Iliescu a depăşit prin numărul deputaţilor toate celelalte partide din Parlament. Faptul că acum s-a aliat cu PNL vădeşte dorinţa clară de a obţine o majoritate la urne, pentru a putea sugera – în limitele Constituţiei – un premier. Se caută un urmaş al lui Adrian Năstase, ultimul pesedist premier. (Sau va fi tot Năstase?)
Nu e de neglijat, pe de altă parte, nici faptul că PNL s-a decis să intre într-o coaliţie pre-electorală. Atunci când a făcut-o – adică în 1996 (CDR) şi în 2004 (DA) – PNL a ajuns la guvern. Nu luaţi această afirmaţie ca pe o superstiţie! E pur şi simplu realitatea: ori de câte ori a mers singur în alegeri, PNL s-a trezit în opoziţie (1990, 2000, 2008) sau chiar a ratat intrarea în Parlament (1992)", notează Cristian Preda.
Europarlamentarul aminteşte şi de punctele slabe ale noii alianţe: "USL are numeroase puncte slabe. Numesc aici doar trei. Primul ar fi cantonarea într-o retorică strict negativă: într-adevăr, unicul proiect definit Ponta-Antonescu-Voiculescu e dislocarea PDL şi a Preşedintelui de la putere, nu definirea unei viziuni alternative. Din această cauză, nu e exclus ca USL să ne sufoce în perioada următoare cu promisiuni. Când nu ai proiecte, trebuie să promiţi! Aş numi, în al doilea rând, între defectele de construcţie ale USL pastişarea monstruoasei coaliţii: impresia că noua alianţă îi cuprinde pe toţi cei care detestă moderaţia va fi greu de şters. USL se revendică de la gesturi extreme (precum aruncarea de la balcon a domnului Sobaru) sau de la gesticulaţii ample precum cele ale microbiştilor nervoşi. Reunirea va spori fluierăturile".
"Forţa electorală a USL nu e însă de neglijat. E fair să salutăm apariţia USL!Dar e urgent să pornim confruntarea cu Voiculescu, Antonescu & Ponta! Nu trebuie să li se îngăduie să monopolizeze spaţiul politic, aşa cum au lăsat nu o dată impresia că şi-ar dori", conchide Preda.