x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristian Tudor Popescu, despre miza referendumului anunțat de Klaus Iohannis

Cristian Tudor Popescu, despre miza referendumului anunțat de Klaus Iohannis

23 Ian 2017   •   23:51
Cristian Tudor Popescu, despre miza referendumului anunțat de Klaus Iohannis
Sursa foto: Digi 24

Președintele Klaus Iohannis „face ce are în fișa postului” un șef de stat, iar PSD și ALDE nu au cum să „contreze” acest demers, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu la digi24.ro.

Klaus Iohannis „nu se mai duce să facă dușuri de mulțime în geacă roșie, în scop electoral, ci iată că folosește acest instrument pe care îl are la dispoziție ca președinte, declanșarea unui referendum, ceea ce e corect”, a spus Cristian Tudor Popescu.

 
 

 

”Miza acestui referendum este mai mai mare decât modificare legislației. Românii au de ales în ce țară vor să trăiască”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

„Sunt două posibilități. Țara România, unde justiția chiar funcționează, unde nimeni nu e mai presus de lege, iar cei care o încalcă își primesc pedeapsa pentru ce făptuiesc, indiferent de rangul și banii lor. Sau în țara Românica, unde există o cârdășie între infractorii cu ștaif si simplii cetățeni. Primii înșală, fură cu sutele de milioane și vor scăpa prea puțin pedepsiți sau deloc, a spus jurnalistul.

×