x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cristiana Paşca Palmer, vot favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Cristiana Paşca Palmer, vot favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

16 Noi 2015   •   20:39
Cristiana Paşca Palmer, vot favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au acordat, luni, aviz favorabil pentru ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer.

Membrii Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor şi ai Comisiei pentru mediu din Senat, prezenţi la audierile pentru noul ministru din Cabinetul Cioloş au votat în favoarea sa 26 de parlamentari, iar unul s-a abţinut.

'Este important să continuăm tot ceea ce s-a început la minister. Partea de mediu este destul de succint prezentată în programul de guvernare, pentru că acesta este un guvern atipic. Programul nu a fost construit pe o platformă ideologică şi de aceea este scurt. În umătoarele zile vom lucra pe el şi vom veni în faţa dumneavoastră cu completări. Îmi doresc o colaborare apropiată cu comisia de specialitate. Pot să vă asigur că unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este ca mediul să crească atât în partea guvernamentală, cât şi în cea a populaţiei ca importanţă, să nu mai fie Cenuşăreasa. De ce România este ultima în materie de mediu, este o întrebare pe care vreau să v-o adresez dumneavoastră, care aţi fost la guvernare până acum. Sunt multe probleme specifice şi aş dori să-mi acordaţi un răgaz să discut şi cu specialişti', a afirmat, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate, ministrul propus al Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Cristiana Paşca Palmer a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1996. A urmat, apoi, un master de Ştiinţă, Sisteme Ecologice şi Management al Capitalul Natural, în cadrul aceleiaşi universităţi (1996-1997).

Ministrul propus al Mediului şi-a continuat studiile în străinătate, absolvind un master în Administraţie Publică la Universitatea Harvard - Kennedy School of Government.

Cristiana Paşca Palmer este autoarea volumelor ''Romania Redux as viewed from Harvard'' şi ''Caves Beyond Time''.

În prezent, Paşca Palmer este şef al unităţii de mediu din cadrul Comisiei Europene /CE/.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: cristiana pasca palmer