x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Criza din CNSAS va fi transata in Parlament

Criza din CNSAS va fi transata in Parlament

18 Oct 2004   •   00:00

POLITIC

Pentru prima data de la infiintare, Camera Deputatilor si Senatul reunite in sedinta comuna vor incerca astazi sa puna capat blocajului din CNSAS prin desemnarea unui nou membru in Colegiul Consiliului. Astfel, teoretic, cvorumul de lucru ar putea fi asigurat iar membrii Colegiului CNSAS ar putea incepe verificarea candidatilor la alegerile parlamentare si prezidentiale.
DANA PICIU, GABRIELA ANTONIU

PROTEST. Un episod al crizei din CNSAS a culminat anul trecut in martie cu formarea unui lant uman in jurul Parlamentului
Camerele reunite ale Parlamentului vor alege astazi un nou membru al CNSAS in locul lui Mihai Gheorghe care si-a dat demisia in luna iunie. Propunerea pentru noul membru al Consiliului este facuta de grupul PSD, conform algoritmului. Initial, secretarul Biroului Permament al Camerei Deputatilor, Tudor Mohora anuntase ca in sedinta comuna de astazi se va lua in dezbatere situatia din interiorul Colegiului pentru ca numai la doua zile distanta sa spuna ca acest lucru nu mai este necesar deoarece, presedintele CNSAS a cerut doar alegerea unui nou membru pe locul ramas liber dupa plecarea lui Mihai Gheorghe. In perioada urmatoare, membrii CNSAS trebuie sa-i verifice pe toti candidatii aflati pe listele electorale pentru alegerile parlamentare si prezidentiale ale partidelor politice.

CRIZA. De la infiintarea sa in martie 2000, Colegiul CNSAS a trecut prin numeroase crize si blocaje, principalele motive fiind nemultumirile legate de colaborarea cu SRI si neintelegerile dintre membrii sai. O astfel de criza a avut loc anul trecut in martie cand s-a format celebrul lant in jurul Palatului Parlamentului, organizat de BNS, partidele politice din opozitie si de diverse asociatii civice. Protestul venea ca urmare a propunerii de revocare a Colegiului CNSAS, blocat din cauza conflictului intre gruparile Onisoru, respectiv Dinescu - Patapievici pe tema modificarii Legii Ticu si a publicarii numelor ofiterilor de securitate care au facut politie politica. Propunerea de revocare a fost facuta de o subcomisie parlamentara condusa de fostul senator PSD, Ion Predescu, care s-a ocupat cu verificarea crizei de la CNSAS.

RAPORT. In rapotul intocmit de aceasta subcomisie, se arata ca activitatea Colegiului a incetat de la data de 22 octombrie 2002, din cauza crizei aparute intre membrii acestuia. Cat despre cauzele dezbinarii Colegiului, in raport se arata ca acestea constau in conceptiile diferite ale membrilor celor doua grupari cu privire la dosarele fostei Securitati, Ion Predescu dand dreptate gruparii Onisoru care "are un punct de vedere conform cu prevederile legii". In raport se mai arata ca dezbinarea dintre membrii Colegiului este cauzata si de pregatirea generala si profesionala diferita a acestora, orientarile lor politice si influentele din partea partidelor. El a amintit si cazul publicarii in presa a unor date din dosarul tatalui lui H. R. Patapievici, care "a determinat un scandal intre cele doua grupari". Predescu a mai spus ca relatia CNSAS cu SRI este "bine intentionata" si ca invinuirile care au fost aduse SRI de catre unii membrii ai Colegiului sunt "nejustificate". In privinta prezentelor la sedinte, in raport exista un tabel care indica faptul ca cele mai multe prezente le aveau Aurel Pricu, Constantin Buchet si Florin Chiritescu, iar cele mai putine le au H.R. Patapievici, Andrei Plesu si Mircea Dinescu.

AMANARE. Raportul Predescu privind revocarea Colegiului CNSAS, a fost adoptat tot in martie anul trecut de parlamentarii din comisiile juridice in absenta Opozitiei, care s-a retras din sala in semn de protest. Senatorii si deputatii PSD si PRM au votat, in prezenta presedintelui Colegiului CNSAS, Gheorghe Onisoru, raportul subcomisiei parlamentare de control CNSAS cu 20 de voturi "pentru" si o abtinere, dupa ce PNL, PD si UDMR au contestat documentul. Raportul urma sa fie adoptat de plenul Parlamentului, dar acest lucru nu s-a mai intamplat. Ca urmare Colegiul CNSAS a continuat sa functioneze in aceasi formula pana la demisia lui Mihai Gheorghe, acuzat atunci de cheltuirea unor sume nejustificate din bugetul institutiei pentru achizitii de bunuri.

DEMISII. Lucrurile s-au mai calmat oarecum pana acum doua saptamani cand doi dintre membrii Colegiului, Mircea Dinescu si Andrei Plesu au anuntat ca demisioneaza. Marul discordiei a fost presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor. Dupa ce au analizat documentele existente cei 8 membri reuniti atunci in sedinta au votat: patru dintre ei, Mircea Dinescu, Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici si Claudiu Secasiu au votat ca Vadim a facut politie politica, ceilalti patru, Gheorghe Onisoru, Constantin Buchet, Viorel Nicolescu si Ladislau Csendes au votat impotriva, respectiv ca Vadim nu a facut politie politica, votul lui Onisoru fiind considerat hotarator, avand in vedere ca este presedintele CNSAS. Ca urmare, decizia finala a fost ca liderul PRM nu a facut politie politica, ceea ce a determinat supararea gruparii Dinescu - Plesu - Patapievici . Ultimul a spus insa ca va demisiona din Colegiu dupa alegeri pentru ca situatia a devenit inacceptabila. Patapievici a spus ca din dosarul de Securitate al lui C.V. Tudor reiese ca acesta a facut actiuni de politie politica voluntara si brutala "cum nu s-a mai vazut in alte dosare studiate la CNSAS". In replica, presedintele Colegiului CNSAS a spus ca Plesu, Dinescu si Patapievici au ceva personal de impartit cu Vadim. "In lumea literara isi spalau rufele intre ei", a comentat Onisoru. In plus, presedintele PRM a anuntat ca i-a dat judecata pe Dinescu, Plesu, Patapievici si Secasiu si ca le va solicita in instanta daune morale de cate zece miliarde de lei de la fiecare dintre cei patru, acuzandu-i in special pe Plesu si Dinescu ca au fost si membri PCR si informatori ai Securitatii.

REVENIRE. Mircea Dinescu a revenit in scurt timp asupra demisiei din Colegiul CNSAS, precizand ca se va intoarce in Consiliu, pentru a nu da satisfactie inamicilor sai. Dinescu a precizat ca nici el, nici Andrei Plesu nu si-au depus in scris demisiile la conducerea CNSAS, dar ca Andrei Plesu nu revine asupra deciziei.

DISCUTIII ONISORU-NASTASE

Presedintele CNSAS, Gheorghe Onisoru a afirmat intr-un interviu acordat recent BBC ca l-a contactat telefonic pe primul ministru Adrian Nastase pentru o solicitare a CNSAS privind infiintarea a 12 posturi suplimentare pe bugetul pentru anul viitor, solicitare pentru care premierul promisese sprijin. De asemenea, Onisoru a precizat ca "a profitat" de discutia cu premierul pentru a-l ruga sa intervina "in ideea continuarii activitatii CNSAS", referindu-se la riscul de blocare a activitatii institutiei prin inexistenta cvorumului, ca urmare a demisiilor lui Dinescu si Plesu si a neprezentarii la sedinte a altor doi membri ai Colegiului. Primul ministru a promis ca se va interesa de aceasta situatie si ne va sprijini, a mai spus presedintele CNSAS. (Aniela Nine)

TABERELE DIN COLEGIU

GRUPAREA ONISORU: Gheorghe Onisoru, presedinte, 39 ani, istoric, sustinut de PNL; Mihai Gheorghe, vicepresedinte, 34 ani, procuror, sustinut de PSD, demisionat; Constantin Buchet, secretar, 33 ani, istoric, sustinut de PRM; Florian Chiritescu, membru, 42 ani, economist, sustinut de PSD; Aurel Pricu, membru, 34 ani, inginer, sustinut de PSD.

GRUPAREA DINESCU: Mircea Dinescu, membru, 52 ani, ziarist, sustinut de PD; Andrei Plesu, membru, 54 ani, scriitor, sustinut de PD; Claudiu Secasiu, membru, 38 ani, ziarist, sustinut de PNTCD; Horia Roman Patapievici, membru, scriitor, sustinut de PNTCD; Viorel Mircea Nicolescu, membru, 60 ani, profesor universitar, sustinut de PNTCD; Csendes Ladislau, membru, 38 ani, muzicolog, sustinut de UDMR.

LEGEA TICU, MOTIV DE GALCEAVA

Un alt motiv care a creat scandal in randurile CNSAS a fost acela al modificarii Legii privind accesul la propriul dosar si desconspirarea fostei Secutritati ca politie politica (187/1999, cunoscuta si ca legea Ticu). Comisia de Aparare a Camerei Deputatilor a avut in lucru proiectul de modificare a acestei legi initiat de patru deputati PSD. Pana la urma Comisia a hotarat ca cetatenii vor avea acces numai la copiile anonimizate ale propriilor dosare pentru a fi protejate terte persoane, care nu au fost implicate in activitatea informativa sau de cercetare penala. O alta modificare a fost aceea a reducerii de la sase la patru ani a mandatului Colegiului. "Vor sa scape de noi, iar pe mine ma onoreaza aceasta disperare a lor de a ne da afara", a spus Mircea Dinescu. Deputatii au mai hotarat atunci ca, controlul parlamentar asupra CNSAS sa fie exercitat de comisia pentru controlul SRI. Mai tarziu, la Comisia de Aparare a ajuns un alt proiect de modificare a legii Ticu initiat de liberali. Reprezentantii PNL si PD au blocat apoi prin neprezentare la sedinte, discutarea si finalizarea acestor modificari. Cele doua proiecte au fost dezbatute impreuna si s-a facut un raport care zace si astazi in sertarele Comisiei de Aparare.
×