x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CSAT a fost informat cu privire la stadiul includerii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO

CSAT a fost informat cu privire la stadiul includerii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO

27 Iun 2018   •   12:27
CSAT a fost informat cu privire la stadiul includerii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au fost informaţi, în şedinţa de miercuri, cu privire la stadiul includerii "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de Guvern, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES. 

"În încheierea şedinţei, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii 'Peisajului cultural minier de la Roşia Montană' în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Subiectul 'Roşia Montană', ca parte a patrimoniului cultural naţional şi a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenţia preşedintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât şi sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României", se spune în comunicat. 

Potrivit sursei citate, tema supusă atenţiei are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul dispune de instrumentele şi de instituţiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

"În baza prevederilor constituţionale şi legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României", se mai arată în comunicat. 

Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni. AGERPRES

×