x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CSM a atacat la Curtea Constituțională tăierea pensiilor speciale

CSM a atacat la Curtea Constituțională tăierea pensiilor speciale

de Ion Alexandru    |    18 Feb 2020   •   08:33
CSM a atacat la Curtea Constituțională tăierea pensiilor speciale

CSM a sesizat Curtea Constituțională în cazul pensiilor speciale, după votul dat de Parlament. „Ca urmare a sesizărilor formulate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului, privind controlul constituționalității înainte de promulgare a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale, la data de 17 februarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Curții Constituționale a României punctul de vedere întocmit cu privire la neconstituționalitatea acestui act normativ, adoptat de Parlamentul României la data de 28.01.2020”, arată reprezentanții instituției.

Conform CSM, actul normativ adoptat de Parlament nesocotește dispozițiile Legii fundamentale, deoarece încalcă în mod grav principiul independenţei judecătorilor, precum şi statutul constituţional al procurorilor. De asemenea, legea ar contraveni principiului egalităţii şi principiului nediscriminării și încalcă dispoziţiile constituţionale care stabilesc procedura de adoptare a actelor normative, inclusiv sub aspectul competenţelor celor două Camere ale Parlamentului şi modalităţii de sesizare a acestora, nesocotind dispoziţiile art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României, republicată, potrivit sursei citate.

×