x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu a pierdut din nou cetăţenia Republicii Moldova

Traian Băsescu a pierdut din nou cetăţenia Republicii Moldova

08 Apr 2017   •   16:50
Traian Băsescu a pierdut din nou cetăţenia Republicii Moldova

Curtea de Apel din Chişinău a anulat vineri decizia Judecătoriei Centru a capitalei prin care decretul prezidenţial de retragere a cetăţeniei fostului preşedinte al României Traian Băsescu a fost suspendat, până la soluţionarea cauzei, informează sâmbătă agenţia de presă MOLDPRES. 

Anunţul a fost făcut de către consilierul prezidenţial în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale, Maxim Lebedinschi, pe o reţea de socializare. ''După cum era firesc, acţiunea ilegală a judecătoarei Viorica Puică, care a suspendat decretul preşedintelui Republicii Moldova privind retragerea cetăţeniei domnului Traian Băsescu, a fost anulată. Urmează examinarea fondului cauzei'', a scris Lebedinschi. 

Avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol, a specificat anterior pentru agenţie că, în cadrul cauzei, până la data de 2 mai, pârâtul urmează să prezinte referinţa şi probele în baza cărora a fost făcută retragerea cetăţeniei. ''Ulterior, în perioada 3-12 mai, deja noi vom prezenta contraprobe, iar pe 16 mai va avea loc prima şedinţă de judecată'', a menţionat Andrei Bivol, citează Agerpres.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat la începutul lunii ianuarie un decret privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu. Dodon a menţionat atunci că 'dlui Băsescu i-a fost acordată cetăţenia în mod ilegal, deoarece în cadrul procedurii au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, ce prevedeau că Traian Băsescu era supus urmăririi penale la mai multe capete de acuzare în România, însă a ascuns acest fapt esenţial, ceea ce constituie temei de retragere a cetăţeniei în baza normei legale'. Ulterior, fostul preşedinte al României l-a dat în judecată pe Dodon pentru că i-a retras cetăţenia.

×
Subiecte în articol: basescu cetăţenie