x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Dacă îmi daţi 1.000 de euro, votez cu cine îmi spuneţi!"

"Dacă îmi daţi 1.000 de euro, votez cu cine îmi spuneţi!"

de Iulia Barbu    |    23 Noi 2009   •   00:00
"Dacă îmi daţi 1.000 de euro, votez cu cine îmi spuneţi!"
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Sute de oameni au aşteptat ore întregi să voteze pe listele suplimentare din Gara de Nord, Gara de Est sau Autogara Filaret din Bucureşti. Împărţiţi pe categorii, care aduşi de şefi, care din proprie iniţiativă, votanţii se sprijineau în lehamite de barele ce le îngrădeau
accesul în sala de vot.

Ora 9:00 dimineaţa. În Gara de Nord se vota în ritm de melc. Îngrădiţi între barele albastre, oamenii intrau în sală doi câte doi. Odată ajunşi în faţa urnelor, răbdarea le era pusă din nou la încercare. Care sprijiniţi de pervazuri, care atârnaţi de pereţi se chinuiau să completeze declaraţiile obligatorii. Au pus întrebări comisiei şi s-au trezit că nu ştiu ce să scrie. Foi greşite şi rescrise, comentarii şi vuiete de trenuri ce plecau. Cam asta era atmosfera ieri în Gara de Nord din Bucureşti. Grupuri din Călăraşi, Craiova şi Iaşi îşi aşteptau rândul la ştampilă.

Deşi au ajuns împreună, odată postaţi în coada de la sala de vot, colegii de suferinţă păreau că nu se mai cunosc. "Sunt aici de la ora 7:00. Am vrut să fiu printre primii, dar nu mi-a ieşit. Când am ajuns era deja plin. De nervi, o să pun ştampila pe toţi candidaţii. Aşa cum mă respectă ei pe mine, aşa îi respect şi eu pe ei", explică un tânăr cu cercel în sprânceană. Un bărbat înalt cu o căciulă înfiptă pe urechi îi face morală: "De ce aţi mai venit să staţi la coada asta dacă vreţi să vă bateţi joc". Nici un răspuns.

În partea din faţă a rândului, un grup de muncitori din Iaşi. "Stăm de două ore. M-a adus şi pe mine şeful. Oricum mă bucur. Şefu' mi-a zis că îmi dă liber numai să votez. Cu cât stau mai mult aici, cu atât mai puţin pe şantier", vorbeşte ca pentru sine tânărul blond, cu şapca decolorată de soare.

UDREA, MĂRUL DISCORDIEI
Mai la final de rând, oamenii nu sunt aşa vorbăreţi.
Sunt chiar suspecţi şi se întorc cu spatele către presă. Grupul este din Craiova. Unul dintre bărbaţi are în plasă pachetul pus de acasă. Parcă ar fi ştiut că are de stat ore în şir: "Dacă îmi daţi 1.000 de euro votez cu cine îmi spuneţi! Aveţi banii aştia? Da' şi dacă iei bani, tot nu ştie ăla care îţi dă pe cine pui tu ştampila. Până la urmă, nu e nimeni cu tine la urnă". La un moment dat se încinge o polemică. "Am auzit noi că dacă iese Băsescu o pune premier pe Elena Udrea. Adică în locu' lu' piticu' ăsta de Boc, de care cred că s-a săturat, o pune pe Udrea", spune hotărât un craiovean.

Vecinul se avântă: "Udrea asta e a doua lui nevastă. Vă spun eu! Păi nu o cheamă şi pe fată Elena şi pe Udrea tot Elena. Este ca şi nevasta lui! Treaba lor ce fac, dar noi pe Udrea premier nu o vrem!".

Între grupurile pestriţe adunate la Gara de Nord, o pensionară îşi făcea griji: "Sunt în vizită la copii şi îmi fac griji că nu o să pot vota. Unde să mai merg, eu trei ore în curentul ăsta nu rezist", îi explică femeia poliţistului care avea în grijă liniştea cârdului de votanţi.

"DIN AUTOCARELE ALEA ÎL MAI AVEM PE-AL DOILEA"
Ora 10:00. Câteva zeci de oameni aşteptau în curtea interioară a autogării. În sală însă, grupul era şi mai numeros. Unii stăteau deja de o oră: "Am văzut la televizor ce este în Gara de Nord şi am venit aici. Aştept de o oră. Aşa este în România. Nimic nu are noimă şi ne tratează fără pic de respect chiar şi în astfel de momente", precizează enervată una dintre femei. Pe scările clădirii, doi bărbaţi cu geci de piele şi lanţuri de aur generoase la gât îşi fac nişte calcule.

"Din autocarele alea îl mai avem pe-al doilea. Ăla este la rând acum! Cu primul am terminat deja!", spune unul dintre ei. Răspunde umil la telefon, precizând că treaba merge bine. Ceva mai departe de autogară erau parcate în jur de cinci autobuze.

GARA DE EST
Ora 11:00. Peronul gării era brăzdat de o coadă de zeci de metri. Poliţia supraveghea şi aici cetăţeanul. Câteva pensionare şi-au dat seama că au pierdut deja o oră jumătate: "Şi dacă ne uitam buletinele acasă. Lăsam rând şi tot aveam timp să ne întoarcem. Ca pe vremea răposatului, când lăsam plasa la coada de la lapte", glumeşte una dintre femei.

Mai în spate, tinerii se gândeau la un ceai fierbinte: "Dacă tot stăm ca vitele la jug, puteau şi ei să împartă un ceai cald. De ce nu am plecat eu din ţara asta?", conchide unul dintre votanţi. În nici 15 minute, mai multe maşini au parcat grăbite în faţa gării. La vederea înghesuielii de pe peron, oamenii au făcut cale întoarsă. "În cartierul Tei cică nu e nimeni, haideţi acolo. Astăzi poate reuşim şi noi să votăm, că este deja a doua încercare şi tot de coadă am dat!" Grupul se decide să părăsească zona. Au rămas în urma lor şiruri de oameni nemulţumiţi şi umiliţi de cozile interminabile la care au fost nevoiţi să stea pentru un simplu vot.




Aglomeraţie în aeroporturi
Ieri, cele două aeroporturi ale Capitalei erau pline ochi. Studenţii au luat cu asalt cele două secţii de votare din Aeroportul Otopeni şi Băneasa. Din lipsă de buletine, secţia din cadrul Aeroportului Otopeni a suspendat pentru o perioadă procesul de vot. În jurul orei 15:30, studenţii care au aşteptat mai bine de o oră în faţa secţiei de votare din aeroport au avut o surpriză neplăcută. Din cele 600 de buletine primite nu mai rămăsese nici unul. De-a dreptul revoltaţi, tinerii au sunat fără rezerve atât la televiziuni, cât şi la Biroul Electoral Central.

"Mi se pare revoltător ca să nu ai controlul acestor buletine. Dacă la ora 12:00 ştiau că mai sunt în jur de 300, de ce nu au sunat să fie aduse altele? Din punctul nostru de vedere, acesta este boicot", a precizat unul dintre studenţi. Nici pe Aeroportul Băneasa situaţia nu a fost mai roz. Încă de la 7:00 dimineaţa oamenii au aşteptat până la o oră şi jumătate numai pentru a-şi putea exercita dreptul la vot.
• Iulia Barbu

 

La vot ca la Sfintele Moaşte: "Criza ne-a scos afară din casă"
Votul de ieri mi s-a părut mai productiv ca niciodată. Recunosc că nu i-am văzut de multă vreme pe români atât de dornici să aleagă. Mai mult, parcă neliniştiţi şi panicaţi că nu mai apucă să ţină în mână buletinul de vot şi ştampila. S-a stat la cozi mai ceva ca pe vremea lui Ceaşcă. Şi, spre surprinderea mea, nu se dădeau nici mici, nici bere, nici fasole cu ciolan...


Ora 11:30. Spitalul Colţea. Nu am mers să vedem ce se mai aude cu gripa porcină (căci spitalul este oricum în carantină), ci cum s-a votat în secţia specială instalată în amfiteatrul spitalului, undeva mai izolat. Când am ajuns la locul cu pricina, am rămas şocată. Aşa o coadă am mai văzut doar la Mitropolie, când se aştepta la Sfintele Moaşte. Am trecut cu greu de mulţime, care începuse deja să ne huiduie că nu stăm la rând şi că intrăm în faţă să votăm. "Unde credeţi că mergeţi? Nu vedeţi ce de lume este? Noi stăm aici de ore întregi."

Oameni cam de toate categoriile. Doamne elegante şi domni la costum. Tineri puşi pe şotii şi persoane în vârstă care trăiau pe bune momentul electoral. După ce se uşurau de povara votului, fie că se cunoşteau sau nu, oamenii se mai opreau la o vorbă şi la un schimb de impresii de'ale politicii. Cine e mai bun sau mai arătos, dacă merită votat, cum mai e cu criza... Eternele probleme. "Unde vă grăbiţi, avem tot timpul. Mai stăm vreo trei ore. Ce altceva mai bun avem de făcut?";

"Am stabilit cu cine votăm. Aşa facem. Poate ne-o fi şi nouă mai bine. Că doar criza ne-a scos din casă"; "Ce de hârtie consumată. Oricum, de criză nu scăpăm. Nu ne dă nimeni de mâncare. Eu l-am votat pe Crin, arată bine." Alţii rămâneau pur şi simplu şocaţi de coada imensă şi făceau imediat stânga împrejur. "Hai să o ştergem, că nu e de noi. Doar nu am înnebunit să ne chinuim aşa pentru un vot", am surprins un schimb de replici între doi tineri care veniseră pregătiţi să voteze.

DEZINFORMARE
Nemulţumirile au existat însă din partea managerilor de spitale, care nu au înţeles şi nici nu au fost informaţi despre criteriile de selecţie în funcţie de care s-au ales spitalele unde s-au organizat secţii speciale. "Noi am început să întrebăm de săptămâna trecută de ce nu avem şi noi urne mobile şi secţie de votare specială la Spitalul Elias. Sau ce trebuie să facem să avem. Domnul Şerban Nicolae de la BEC ne-a spus că pentru spitale sunt interzise atât urnele mobile, cât şi secţiile speciale.

Ca să constatăm că nu e deloc aşa şi că sunt spitale unde se poate vota", ne-a declarat ieri doamna Dana Safta, director managementul calităţii la Spitalul Universitar de Urgenţă "Elias" din Capitală. În schimb, la căminele R2 din Regie, linişte şi pace. La secţiile speciale de aici, mai mulţi tineri. Studenţi. Nu deborda nimeni de entuziasm, dar prezenţa la vot era în limite normale.
• Mara Răducanu

×
Subiecte în articol: alegeri 2009