x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş și-a anunțat planurile viitoare. Vorbește despre un nou partid

Dacian Cioloş și-a anunțat planurile viitoare. Vorbește despre un nou partid

09 Mar 2017   •   10:43
Dacian Cioloş și-a anunțat planurile viitoare. Vorbește despre un nou partid
Sursa foto: Steluta Popescu

Fostul premier Dacian Cioloş vorbeşte despre planurile sale politice şi modalitatea în care acestea se vor concretiza în perioada următoare. Deşi au trecut două luni de la anunţarea unui ONG, planurile lui Cioloş par să fie în acelaşi stadiu. În schimb, fostul premier spune clar că ia în calcul înfiinţarea unui partid nou, dacă discuţiile cu PNL şi USR nu duc nicăieri.

"Am anunţat intenţia de a lansa un ONG, cu obiective politice, în măsura în care politic înseamnă să fii preocupat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă în societate. Am vrea în primul rând - pentru că vor fi parte a acestei asociaţii, când o vom lansa, membri ai fostului Guvern - să continuăm să lucrăm pe anumite proiecte pe care le-am început cât am fost la guvernare şi care nouă ni se par importante. Şi în domeniul economic, şi în domeniul social, în domeniul educaţiei, sănătăţii. Vom veni cu propuneri legislative care să poată fi susţinute de partide care sunt în parlament. Vă amintesc că această platformă a fost susţinută de PNL, de USR, care sunt în Parlament, cu care ne dorim şi în perioada următoare o colaborare deschisă, onestă. Sigur, nu doar cu cele două partide. Orice partide care, pornind de la principiile şi valorile pe care le-am susţinut, vor fi gata să lucrăm împreună, să promovăm aceste propuneri, vom fi deschişi la acest gen de colaborare. Vom concentra competenţă tehnică, specifică, politică, pe anumite domenii, atât pe domenii care pot face obiectul unor propuneri legislative, dar şi propuneri de proiecte care pot fi implementate în colaborare cu mediul de afaceri, cu anumite ONG-uri", a declarat Cioloş, într-un interviu la RFI.

Întrebat despre discuţiile cu PNL şi USR pe tema unei eventuale înscrieri în unul dintre aceste partide, Cioloş a răspuns: "Dacă la un moment dat va fi o decizie în acest sens, o să o anunţ. Deocamdată nu am nimic conturat sau decis nici cu PNL, nici cu USR. Luăm în calcul foarte serios inclusiv un proiect politic nou, un partid politic. Indiferent de opţiunea pe care o vom avea, obiectivul nostru este de a contribui la o alternativă politică credibilă la viitoarele alegeri, dar care să nu aştepte viitoarele alegeri pentru a veni cu soluţii."

×
Subiecte în articol: dacian ciolos