x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Nica: Denigrarea României trebuie sancționată sever

Dan Nica: Denigrarea României trebuie sancționată sever

21 Oct 2022   •   15:01
Dan Nica: Denigrarea României trebuie sancționată sever
Sursa foto: Dan Nica/a3

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a transmis o scrisoare Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, prin care critica decizia acesteia de a nu sancționa insulta la adresa României, din partea unui deputat de extremă dreapta, în cadrul dezbaterii pe Schengen.

Incidentul a avut loc în cadrul dezbaterii plenare din 5 octombrie 2022, privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, iar cu această ocazie, europarlamentarul Guido Reil (ID) a făcut o serie de remarci grave și lipsite de respect față de România.

„Toți deputații europeni ar trebui să respecte Codul de conduită și, în caz de nerespectare, ar trebui luate măsuri, inclusiv sancțiuni în conformitate cu articolul 176 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Cu toate acestea, în ciuda prevederilor din Regulamentul de procedură și a solicitării Grupului S&D de a lua măsuri, decizia Președintei Metsola a fost doar sa atragă atenția europarlamentarului asupra comportamentului său nepotrivit, fără a fi aplicate sancțiuni ulterioare. Comentariile lipsite de respect și limbajul defăimător împotriva oricărei țări, în special împotriva unui stat membru al Uniunii Europene nu își au locul în Parlamentul European sau în altă instituție democratica”, a transmis eurodeputatul PSD Dan Nica.

Europarlamentarul german Guido Reil, care a catalogat România drept „Vestul Sălbatic”, este „o nulitate politică”, afirma joi eurodeputatul PMP Eugen Tomac. „Mi se pare un afront de neacceptat. Românii acceptați în spațiul Schengen”, adaugă Tomac.

Europarlamentarul Guido Reil a catalogat România drept „Vestul Sălbatic” în mijlocul Europei.

„Cum s-a putut așa ceva, o țară cu așa infrastructură, corupție, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România și Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”, a spus Reil.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dan nica