x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Când ambiţiile politice iau locul angajamentelor

Dan Voiculescu: Când ambiţiile politice iau locul angajamentelor

24 Feb 2014   •   21:54
Dan Voiculescu: Când ambiţiile politice iau locul angajamentelor

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator, consideră că actuala criză din USL este provocată doar de orgolii personale şi nu de opinii politice divergente. Iată textul integral:

“Sunt din ce în ce mai îngrijorat de ambiţiile politice care tind să ia locul angajamentelor. Criza din USL este o criză artificială deoarece ea nu este provocată de opinii politice divergente, ci de orgolii personale. Protocolul USL, semnat de PSD, PNL şi PC, prevede o singură funcţie de vicepremier. Repet: o singură funcţie de vicepremier. Prin încălcarea protocolului, Victor Ponta a fost de acord cu o structură a Guvernului în care să existe încă un vicepremier din partea PNL şi unul din partea UNPR. La vremea respectivă, s-a pus problema să aibă şi PC un vicepremier. Argumente precum:
­ faptul că premierul doreşte să aibă reprezentanţi la vârful partidelor politice din coaliţia de guvernare pentru a lua decizii politice în concordanţă cu deciziile administrative,
­ faptul că, în situaţia actuală, sunt 4 partide în coaliţia de guvernare şi 3 vicepremieri,
­ faptul că Victor Ponta şi-l doreşte pe Daniel Constantin nu numai ca ministru al Agriculturii, dar şi la întâlnirile pentru decizii politice,
toate acestea însumate nu pot fi un motiv serios de rupere a USL.
În opinia mea, orgoliul lui Crin Antonescu, împreună cu părerea sa că nu va fi susţinut de USL la prezidenţialele din acest an sunt cauzele reale ale ruperii USL. Viziunea mea, pentru perioada imediat următoare, este aceea că PNL se va retrage de la guvernare, posibil cu implicaţii majore în evoluţia acestui partid, urmând ca săptămâna viitoare Victor Ponta să prezinte în plenul Parlamentului noul Guvern despre care nu am emoţii că nu va fi învestit. Probabil că săptămâna viitoare vom avea un nou Guvern care va trebui să ducă mai departe reformele în economie, în sănătate, în învăţământ, în continuarea rezultatelor obţinute în 2013, an în care România a înregistrat cea mai puternică creştere economică din UE; cea mai mică rată anuală a inflaţiei de după 1989; o rată a şomajului în scădere; echilibrarea balanţei comerciale; obţinerea de credite internaţionale pe termen lung; reducerea TVA la pâine; excedent de cont curent pentru prima dată din 1990; majorarea salariului minim pe economie; reîntregirea pensiilor; consolidarea relaţiei de parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, dar şi cu China, Rusia; cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, sprijinul acordat categoriilor defavorizate.”


×
Subiecte în articol: blog dan voiculescu