Senatorul Dan Voiculescu avertizeaza, intr-un mesaj postat pe blogul personal, ca plecarea din tara a deputatului Mihail Boldea ar putea fi doar inceputul exodului unor lideri importanti ai regimului Basescu. Redam integral acest text:
"Cine este responsabil pentru cazul Boldea?
Persoana care coordoneaza DNA, prin Daniel Morar, coordoneaza Parchetul General, prin Laura Codruta Kovesi, coordoneaza toate serviciile secrete din Romania, conduce de facto Guvernul si, implicit, Ministerul de Interne si, nu in ultimul rand, controleaza PDL, partidul care l-a facut deputat pe Gabriel Boldea. Pe scurt, Traian Basescu.
Cum de a permis presedintele-jucator, care controleaza autoritar toate institutiile statului cu rol coercitiv, sa dispara deputatul PDL, Mihail Boldea, in conditiile in care SRI a avertizat inca din 2008 despre activitatile ilegale ale acestui domn?! Cum de i-a scapat domnului Basescu, avid consumator de dosare secrete, tocmai dosarul deputatului Boldea?!
Conform procurorilor, Mihail Boldea este anchetat pentru obtinerea unor importante foloase materiale, injuste, in perioada 2006-2011.
Oare foloasele ilegale obtinute de Mihail Boldea in 2006, 2007, 2008 si 2009, au fost folosite si in campaniile electorale ale PDL? In Galati, campania electorala din 2009 a candidatului la presedintie Traian Basescu a fost finantata si prin implicarea deputatului PDL Mihail Boldea? Este domnul Boldea doar un pion intr-un sistem piramidal de acumulare ilegala de fonduri pentru oligarhia care conduce Romania? A fost lasat sa scape domnul Boldea, tocmai pentru a nu vorbi despre persoane din varful statului roman? Este "evadarea" deputatului Boldea o repetitie generala pentru alti lideri marcanti ai PDL, care, dupa esecul in alegeri, si-ar putea pierde urma prin Africa sau America de Sud?
Sunt intrebari la care, in lipsa domnului Boldea, ar trebui sa raspunda Traian Basescu. Un presedinte cinstit ar fi direct interesat sa clarifice daca, printre sursele care i-au finantat campania electorala, se numara si activitatile ilegale desfasurate de Mihail Boldea. Ma tem insa ca domnul Basescu nu are un asemenea interes. Din contra.
In functie de obiectivele actualului regim, domnul Boldea va fi prins maine sau nu il vom mai vedea niciodata. Insa, acest caz, al plecarii din tara a unui reprezentant al Puterii anchetat pentru coruptie, reprezinta un exemplu care, atunci cand PDL va pierde alegerile, va fi urmat de nume mult mai sonore.
Atentie, Mihail Boldea ar putea fi doar inceputul exodului unor lideri importanti ai regimului Basescu!"