x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: "Impozitaţi averile mari de la 1 septembrie!"

Dan Voiculescu: "Impozitaţi averile mari de la 1 septembrie!"

30 Iul 2010   •   00:00

Declarând că susţine fără rezerve intenţia Executivului Boc de a impozita averile mari, preşedintele fondator al PC îi recomandă premierului Boc, prin intermediul unei scrisori, un calendar de aplicare a acestei măsuri.



"Consider că este natural şi necesar ca persoanele care şi-au obţinut prosperitatea prin muncă, talent sau noroc în perioada de creştere economică să contribuie suplimentar la efortul naţional de depăşire a crizei. Dincolo de meritele individuale, marile averi ale României s-au construit în interiorul şi cu resursele economice şi umane ale societăţii româneşti. În consecinţă, într-un moment de acută recesiune economică, proprietarii acestor averi au responsabilitatea de a întoarce ajutorul primit", spune Dan Voiculescu în scrisoarea postată pe blog. El îi recomandă premierului un calendar pentru aplicarea măsurilor, arătând că "trebuie depăşit cadrul bunelor intenţii, trebuie acţionat transparent, obiectiv şi rapid".

"Până la 1 august 2010, stabiliţi clar criteriile în funcţie de care vor fi selectate averile asupra cărora se va introduce un impozit suplimentar. În perioada 1-10 august 2010, întâlniţi-vă cu reprezentanţii marilor contribuabili privaţi. Prezentaţi-le deschis măsura şi solicitaţi-le să o accepte şi să o sprijine. Cei de bună credinţă vă vor susţine, ceilalţi trebuie atent monitorizaţi şi obligaţi să-şi achite datoria faţă de societatea românească. De la 1 septembrie 2010, introduceţi impozitul suplimentar pentru marile averi prin ordonanţă de urgenţă - un demers excepţional necesită soluţii excepţionale", scrie Dan Voiculescu.

Senatorul PC îi mai transmite premierului să renunţe la "operaţiuni de cosmetizare menite să protejeze camarila de partid", la campanii îndreptate împotriva categoriilor sociale vulnerabile şi la "demersul absurd de a lua de la cei care n-au". "Căutaţi-vă resursele acolo unde acestea există din abundenţă. Impozitaţi rapid, inteligent şi imparţial marile averi", conchide Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: politic