x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: “România va avea un premier-surogat”

Dan Voiculescu: “România va avea un premier-surogat”

15 Feb 2011   •   15:33

Senatorul Dan Voiculescu consideră că, dacă ar avea 1% din curajul unui preşedinte veritabil, Traian Băsescu ar asuma falimentul evident al actualei coaliţii de guvernare şi ar solicita Opoziţiei o nominalizare pentru funcţia de prim ministru. 

În acest context, Dan Voiculescu a declarat: ”Traian Băsescu nu mai este, de facto, preşedintele constituţional al României. Implicarea sa în lupta internădin PDL îl plasează în afara rolului reglementat de Constituţie. Domnul Băsescu este doar preşedintele propriilor interese, patronul unei camarile politice şi economice care încearcă să-şi păstreze controlul asupra statului român. În orice formulă pregătită şi impusă de Traian Băsescu, România va avea un premier-surogat.

Preşedintele neconstituţional caută un premier, sau se preface că îl caută, doar pentru a-şi mai prelungi agonia, pentru a mai “ciupi” câteva luni de putere. Domnul Băsescu nu îşi permite un premier puternic şi competent. Domnia sa se simte ameninţat de tot ceea ce nu înţelege. Îi este frică de competenţă, de justiţie, de raţiune, de bun-simţ. Dacă ar avea 1% din curajul unui preşedinte veritabil, Traian Băsescu ar asuma falimentul evident al actualei coaliţii de guvernare şi ar solicita Opoziţiei o nominalizare pentru funcţia de prim ministru. Evident, nu o va face, nu riscă să-şi piardă controlul arbitrar asupra Executivului. Dincolo de râsul nervos, răfuielile politice şi agresivitatea rudimentară, Traian Băsescu nu este decât un personaj speriat, depăşit de responsabilităţile funcţiei şi epocii sale."

×