x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Se mai pot câștiga voturi în România anului 2019 cu manipulări de tip Băsescu?

Dan Voiculescu: Se mai pot câștiga voturi în România anului 2019 cu manipulări de tip Băsescu?

29 Iul 2019   •   20:47
Dan Voiculescu: Se mai pot câștiga voturi în România anului 2019 cu manipulări de tip Băsescu?

În campaniile electorale, candidații nederanjați de prea multe înzestrări morale își caută adversari cu notorietate de pe urma cărora să câștige voturi prin manipulare, scrie profesorul Dan Voiculescu, pe blog.

"Cazul suspendatului Băsescu este sugestiv în acest sens. În campania electorală din 2009 îmi pronunța numele de zece ori pe zi. A revenit constant la tema – ideile puține sunt inevitabil fixe – inclusiv în 2014, cand îi acuza atât pe Victor Ponta cât și pe Klaus Iohannis că sunt oamenii “lui Voiculescu”.

În 2019, manipulările expirate de tip Băsescu au fost preluate de jucători obscuri care, în ultima perioadă, pare că au primit ordin pe unitate să vorbească de Voiculescu. În lipsa unor alte teme, se reia subiectul prejudiciului din dosarul pe care presa l-a numit “Telepatia”. Asumând să nu comentez în niciun fel conținutul unei hotărâri judecătorești, fac două scurte observații obiective:

 

1. Judecătoarea care a pronunțat decizia prin care s-a stabilit acel prejudiciu record a fost exclusă din magistratură în anul 2017 pentru că ar fi primit beneficii de la partea adversă din proces. Ulterior a fost reprimită și din nou exclusă.

2. Băsescu Traian – un fan înrăit al meu, care a patronat regimul protocoalelor secrete, la suspendările căruia am contribuit asumat și transparent – a recunoscut public legăturile obscure pe care le avea cu acea judecătoare. Declarații Băsescu

Ar fi multe de adăugat, dar nu are sens să o fac. Cei care au înțeles realitatea nu mai au nevoie de argumente noi. Iar ceilalți vor rămâne imuni la adevăr, indiferent ce s-ar întâmpla.

Până în prezent, eu și familia mea am plătit o sumă făra precedent pentru România. Și voi continua să plătesc, având încredere că, mai devreme sau mai târziu, justiția va îndrepta anumite erori.

În acest context, nu pot să nu mă întreb, cine și când se va ocupa de recuperarea prejudiciului produs de Băsescu Traian când și-a făcut cadou, de la stat, o vilă în centrul Bucureștiului? Și de toate celelalte prejudicii financiare, instituționale și morale produse de reprezentantul “statului mafiot”?

Și încă o întrebare: se mai pot câștiga voturi în România anului 2019 cu manipulări expirate, de tip Băsescu? Nu cred. Pentru că, astăzi, inteligența celor care votează o surclasează pe cea a celor care încearcă să le “fure” încrederea și voturile cu fake news-uri", se arată în postarea profesorului Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu