Dan Voiculescu anunta, intr-un mesaj postat astazi pe blogul personal, ca va solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa evalueze prejudiciile cauzate credibilitatii sistemului de justitie din Romania de catre presedintele suspendat Traian Basescu, care, in mod deliberat, invoca false amenintari la adresa justitiei, incercand sa atraga sistemul de justitie in dispute politice.
"Nu avem toata puterea pana nu luam si justitia." Acesta este un fals citat pe care mi l-a atribuit Evenimentul zilei in data de 26 iunie 2012 dupa ce, cu o seara inainte, participasem la o emisiune televizata (http://www.evz.ro/detalii/stiri/dan-voiculescu-nu-moare-parlamentul-fara-mine-si-nici-eu-fara-parlament-988786.html). De altfel, stiind ca declaratia nu imi apartine, publicatia respectiva a avut prudenta de a nu folosi ghilimelele in momentul in care a mentionat-o.
Aflat in cautare de diversiuni cu care sa reduca atentia publica de la dezastrele pe care le-a generat, Traian Basescu a preluat minciuna celor de la Evz si a transformat-o in tema de campanie, invocand-o chiar si in Parlament, cu ocazia dezbaterii propunerii de suspendare.
Cu acel prilej, am semnalat public minciuna si chiar l-am dat in judecata pe Traian Basescu (actiunea civila nr. 16357/302/2012). Sfidand adevarul si justitia, domnul Basescu a continuat sa repete aceasta minciuna pe care a transformat-o in tema de campanie in referendumul pentru demitere. A incercat, inca o data, sa deturneze o disputa institutionala catre un conflict personal. Am inteles ce urmareste si am refuzat sa intru in acest joc.
Astazi insa, dupa ce campania pentru referendum s-a terminat, consider ca este util sa reiau aceasta tema cu urmatoarea precizare:
Traian Basescu repeta in mod deliberat o informatie integral falsa care, pe langa prejudiciile de imagine inerente, dauneaza grav intregului sistem de justitie din Romania pe care il atrage, in mod iresponsabil, in dispute politice.
In consecinta, pe langa actiunea in justitie mentionata anterior, voi solicita si Consiliului Superior al Magistraturii sa evalueze prejudiciile pe care declaratiile false ale presedintelui Traian Basescu le cauzeaza credibilitatii justitiei din Romania."