x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă afirmă că era normal ca propunerea pentru postul de comisar european să fie din rândul PSD

Dăncilă afirmă că era normal ca propunerea pentru postul de comisar european să fie din rândul PSD

13 Aug 2019   •   20:15
Dăncilă afirmă că era normal ca propunerea pentru postul de comisar european să fie din rândul PSD

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că era normal ca propunerea unui candidat pentru postul de comisar european care îi revine României să fie din rândul PSD şi că i-a spus liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pe cine a nominalizat.

Ea a fost întrebată la Craiova ce părere are despre faptul că Tăriceanu a spus într-un interviu că nu a fost consultat în ce priveşte nominalizările pentru funcţia de comisar european.

"Este regretabil că aud astfel de afirmaţii. Era normal ca desemnarea pentru comisar european să fie din rândul PSD. Haideţi să ne uităm totuşi la procente şi la modul în care stăm în preferinţele electoratului şi modul în care este reprezentarea în Guvernul României. Eu cred că acest lucru trebuia discutat cu colegii de la PSD. I-am spus domnului Tăriceanu pe cine am desemnat, eu cred că se încearcă de fapt căutarea de motive şi mă nedumereşte faptul că până acum nu au fost aceste ieşiri şi aceste întrebări în spaţiul public, chiar dacă au fost divergenţe, şi este normal să nu avem toţi aceeaşi opinie, dar aceste lucruri s-au discutat în cadrul coaliţiei de guvernare, şi nu prin intermediul presei", a spus Dăncilă.

Întrebată dacă între ea şi preşedintele Klaus Iohannis este 'un blat', aşa cum a afirmat Tăriceanu, Dăncilă a menţionat că aceste acuzaţii ale liderului ALDE "sunt total nefondate".

"E ultimul lucru care s-ar putea avea în vedere, pentru că eu ştiu că de fiecare dată Guvernul României a fost cel criticat, nu a fost ALDE, PSD a fost cel criticat de către preşedintele României. Noi am avut din partea preşedintelui numeroase obstacole de fiecare dată când am numit, am văzut reacţiile domnului preşedinte Iohannis, Guvernul României este cel mai criticat, premierul este criticat, nu l-am auzit pe preşedintele României cerând demisia preşedintelui Senatului. L-am auzit pe preşedintele României cerând de şapte ori demisia prim-ministrului. Dacă asta înseamnă blat pentru unii, pentru mine nu. Eu nu fac blat cu nimeni. Pentru mine este important ca PSD să obţină un scor foarte bun la alegerile prezidenţiale, este important să câştigăm alegerile prezidenţiale şi pentru mine este foarte important să câştigăm încrederea cetăţenilor", a afirmat aceasta.

Marţi, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi preşedintele executiv, Eugen Teodorovici, au participat la Conferinţa PSD Dolj, care a avut loc la Centrul Multifuncţional Craiova.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dancila psd