x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Afirmaţiile lui Iohannis despre buget sunt declaraţii politice, de campanie electorală

Dăncilă: Afirmaţiile lui Iohannis despre buget sunt declaraţii politice, de campanie electorală

25 Feb 2019   •   14:25
Dăncilă: Afirmaţiile lui Iohannis despre buget sunt declaraţii politice, de campanie electorală

Prim-ministrul Viorica Dăncilă consideră că afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre proiectul de buget pe 2019 şi decizia acestuia de a-l contesta la Curtea Constituţională reprezintă declaraţii politice, de campanie electorală.

"Pentru mine este clar - aceste declaraţii sunt declaraţii politice, sunt declaraţii de campanie electorală şi am să dau un singur exemplu: aceleaşi declaraţii erau înainte de a prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Tot atunci, domnul preşedinte Iohannis spunea că nu suntem pregătiţi, că preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene va fi una mediocră şi că nu vom avea rezultate. Realitatea a infirmat acest lucru. În nici două luni, România a închis mai multe dosare decât preşedinţia austriacă în şase luni de zile. Preşedinţia austriacă a închis 53 de dosare pe tot mandatul. Până în prezent, preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene deţinută de România a închis 56 de dosare. Am reuşit să închidem dosare, să mergem în trialog cu dosare foarte grele - şi mă refer la directiva Gaze sau drepturile de autor", a declarat premierul, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Ea a enumerat printre "lucrurile bune" aduse de acest guvern creşterea salariilor şi investiţiile în mediul rural, prin PNDL. Dăncilă a spus că, în cazul în care preşedintele ar fi făcut reproşuri concrete, ar fi încercat să vadă "dacă acele lucruri se pliază pe realitate" şi ar fi luat măsurile care se impun.

"Dar am văzut doar declaraţii politice şi am văzut că, de fapt, jocul politic şi interesul personal primează înaintea românilor şi a României. Iar acest lucru cred că nu poate fi acceptat, cel puţin din punctul meu de vedere. Pentru că toate aceste lucruri sunt preluate în plan extern; deţinem preşedinţia rotativă şi sunt preluate în plan extern. Vedem, pe de o parte, preşedintele României, care spune că acest guvern nu a făcut nimic, nu este bun. Vedem declaraţia prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care spune că guvernul României a obţinut rezultate economice foarte bune şi a luat măsuri bune pentru cetăţeni. Deci, cred că aceste afirmaţii contradictorii, aceste afirmaţii care nu se bazează pe un lucru punctual nu pot să facă decât rău României şi fac parte din acest joc politic", a precizat premierul.

Viorica Dăncilă a contrazis şi aprecierile conform cărora adoptarea OUG 7/2019, care modifică legile Justiţiei, ar fi umbrit imaginea preşedinţiei române a Consiliului UE.

"Am avut numeroase întâlniri la Madrid, atât cu foşti colegi din Parlamentul European, membri ai Comisiei Europene, cu omologii mei din Malta, Portugalia şi Spania, şi toţi şi-au arătat aprecierea faţă de modul în care a abordat România preşedinţia rotativă. Cred că acest lucru este mai mult la nivelul nostru, pentru că întotdeauna vrem să vorbim numai despre justiţie şi să ducem în derizoriu alte aspecte care sunt foarte importante pentru ţara noastră. Nu, această ordonanţă nu a umbrit, absolut, şi nu va umbri rezultatele obţinute de preşedinţia rotativă, pentru că acolo sunt lucruri concrete. Declaraţiile politice nu cred că pot umbri rezultatele concrete", a subliniat Viorica Dăncilă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila